Fondul de investitii american Elliott e printre marii "beneficiari" ai retrocedarilor de la ANRP - 28 aprilie 2015

Versiunea din 16 mai 2023 20:00, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Acumularea de pachete mari de actiuni, de 1% sau chiar 2% din capitalul Fondului Proprietatea, inainte de listarea la bursa din ianuarie 2011, nu ar fi fost posibila daca nu ar fi fost despagubirile de la ANRP. Potrivit unui clasament facut de ANRP, cele mai mari 30 de despagubiri au fost acordate in principal cesionarilor de dosare si nu fostilor proprietari de drept. Mai exact, persoane cu influente in sfera politica, investitori privati si in imobiliare, cumparau dosare de despagubiri la o treime din valoare de la fostii proprietari, mituiau functionarii ANRP sa le supraevalueze imobilele sau terenurile revendicate si sa le rezolve cat mai repede dosarele. Pentru ca apoi sa vanda actiunile primite drept despagubiri pe piata „gri“ unor persoane private care actionau ca intermediari si care le vindeau mai apoi fondurilor straine de investitii. Fondul Elliott este condus de Paul Singer, supranumit vulturul de pe Wall Street, renume castigat in urma unor lupte dure pentru recuperarea unor datorii de la tari aflate in pragul falimentului precum Argentina.