Cel mai mare fond suveran din lume este pe cale sa fie spart pentru prima oara. Ce se va intampla cu cei 875 de miliarde de dolari - 17 august 2015
Pentru Norvegia, petrolul care costa 50 de dolari barilul este mai rau decat criza financiara. Din cauza scaderii dramatice a cotatiilor titeiului, norvegienii au inceput sa ramana fara locuri de munca. Pentru a stopa hemoragia de pe piata muncii si pentru a revigora economia, una dintre cele mai bogate din lume, premierul Erna Solberg lucreaza la un proiect de buget pentru anul viitor sprijinit de fondul suveran de 875 miliarde de dolari. Guvernul trebuie sa rezolve problema incetinirii economice care risca sa distruga mai multe locuri de munca decat au fost pierdute in timpul marii crize financiare din 2008. Tara se pregateste de cea mai mare incetinire a investitiilor in petrol si gaze naturale incepand cu 2000. Companiile petroliere au renuntat la 20.000 de locuri de munca. Desi mai mic decat oriunde in Europa, somajul din Norvegia a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani. Guvernul conservator al lui Solberg, aflat de doi ani in functie, a accelerat deja folosirea veniturilor din petrol. Fondul suveran al Norvegiei, printre cele mai mari din lume, cu active de 760 mld. euro, si-a dublat anul trecut pariul pe Romania, ajungand la investitii de 115 mil. euro in noua companii romanesti. Chiar daca poarta numele oficial de Fondul Guvernamental de Pensii Global, fondul suveran al Norvegiei nu este folosit pentru plati curente ale pensiilor, in conditiile in care statul are in prezent excedent bugetar. Rolul fondului este de a economisi veniturile din petrol pentru a putea acoperi, in viitorul mai mult sau mai putin indepartat, un posibil deficit al bugetului de pensii. Guvernul poate transfera anual la bugetul de stat cel mult 4% din valoarea fondului, cifra mai mica decat randamentul obtinut de fond.