Fii cu ochii-n patru, stai in viata!": Lumea este deja in recesiune, iar investitorii se tem de un eveniment catastrofal pe burse mai tare ca niciodata - 15 octombrie 2015

Versiunea din 16 mai 2023 20:03, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Semnalele de avarie ale economiei mondiale se aprind rand pe rand, provocand pesimism si chiar teama in randul investitorilor si analistilor. Comertul, sistemul circulator al economiei globale, scade intr-un „ritm alarmant“, iar economia mondiala este deja in recesiune, daca este evaluata in dolari, avertizeaza HSBC, cea mai mare banca europeana. Tarile bogate si-au pierdut motorul de crestere reprezentat de pietele emergente, titreaza The Wall Street Journal. Pentru Europa, managerii de fonduri cu operatiuni la nivel international schiteaza o perspectiva pesimista: doar 25% din ei mai cred ca economia europeana se va intari in urmatoarele 12 luni. In septembrie, procentul era de 62%. In Germania, cea mai mare economie europeana, indicatorul perspectivelor economice realizat de institutul ZEW sugereaza ca economia a inceput deja sa simta impactul scadalului emisiilor poluante in care este ingropat VW. The Telegraph noteaza ca investitorii se tem acum mai tare ca niciodata ca pe pietele financiare se va produce un eveniment catastrofal de tip „black swan“, eveniment imprevizibil, neobisnuit, dar cu impact semnificativ. Aceasta teama este vizibila in indicele CBOE Skew Index, care urmareste optiunile traderilor care pariaza pe actiunile cuprinse in indicatorul bursier S&P 500. „Scaderi asemanatoare gasim doar in perioadele de recesiune“ Intr-o nota adresata clientilor, HSBC arata ca nivelul comertului mondial din iunie este cu 8,4% sub cel din aceeasi luna a anului trecut, scrie The Australian Financial Review, unul dintre principalele ziare de business din Australia. „Scaderi asemanatoare gasim doar in perioadele de recesiune“, scriu analistii bancii britanice. In perioada ana­lizata, an la an, PIB-ul mondial s-a redus cu 1.370 miliarde dolari, sau cu 3,4%. Desi scaderea reflecta in mare parte impactul dolarului puternic, analistii de la HSBC noteaza ca dolarul este inca moneda de referinta la nivel mondial si ca datele arata cat de distructiv poate fi un dolar puternic pentru economia mondiala. De asemenea, ei atrag atentia ca aceste calcule demonstreaza ca programele de achizitii de active lansate de bancile centrale din Europa si Japonia nu au reusit sa stimuleze cresterea economiei globale. Mai rau, spun analistii de la HSBC, „cresterea stimulentelor financiare aplicate de Banca Centrala Europeana si de Banca Japoniei s-ar putea sa fi amplificat declinul economiei globale prin schimbarile de directie ale cursurilor de schimb valutar. Deprecierile nu au reusit pana acum sa produca exporturi suficient de mari pentru a impulsiona cresterea la nivel general“. Analistii atrag atentia ca politicile de relaxare cantitativa nu au produs mai multa valoare decat au distrus si ca actuala recesiune in dolari este mai grava decat cea din 2001. In zona euro, productia industriala a scazut in august, iar declinul este pus pe seama incetinirii marilor economii emergente cum ar fi China. Motorul german da rateuri La scaderea productiei a contribuit cel mai mult Germania, inima industriala a Europei. Aici, din august pana acum situatia s-ar putea sa se fi inrautatit din cauza scandalului provocat de acuzatiile din SUA (confirmate de acuzat) ca VW, cea mai mare companie germana, a trisat la testele de poluare. Acuzatiile au provocat temeri ca s-ar putea reduce cererea pentru autovehicule germane si ca va fi afectata reputatia produselor industriei din aceasta tara. Iar un sondaj efectuat de institutul economic ZEW in randul analistilor financiari si investitorilor sugereaza ca economia germana si-a pierdut din putere in octombrie, din cauza scandalului VW si a incertitudinilor legate de pietele emergente. Indicatorul perspectivelor economice realizat pe baza acestui sondaj a scazut de la 12,1 puncte in septembrie la doar 1,9 puncte. Insa analistii ZEW nu si-au pierdut optimismul. „Cu toate acestea, performanta economiei interne este inca buna, iar economia zonei euro continua sa-si revina. Acestea fac improbabila alunecarea economiei germane in recesiune“, a afirmat presedintele ZEW Clemens Fuest, citat de MarketWatch. Inapoi la CBOE Skew Index, acesta arata ca traderii de pe burse cumpara optiuni care aduc castig doar daca piata de actiuni cade foarte mult. Indicatorul este cu 30% peste nivelul la care a incheiat luna septembrie, iar cresterea include un avans inca neexplicat de 10% luni. Nivelul de inchidere de luni a fost de 148,92 de puncte, mai mare decat cel atins in 2006 inainte de implozia bulei imobiliare din SUA si decat cel din 1998, cand s-a prabusit fondul Long-Term Capital Management. „Jucatorii iau in calcul o probabilitat» sa se produca in urmatoarele 30 de zile. Steagul galben este fluturat. Fii cu ochii-n patru, stai in viata!“, spune Roberto Friedlander, analist la Brean Capital.