Ciolos despre absorbtia fondurilor europene: 'Sunt lucruri care nu au fost facute in 2014-2015' - 08 august 2016
Premierul României, Dacian Cioloş, a intervenit în scandalul absorbţiei fondurilor europene, în contextul în care vina pentru acest neajuns s-a tot pasat de Ia fostul guvern, cel condus de fostul prim-ministru Victor Ponta, la actualul guvern. 'Domnul ministru Ghinea a dat explicaţii foarte clare, cu cifre, cu date, cu măsuri care au fost luate (...). Noi preluăm o situaţie. Sunt lucruri care nu au fost făcute în 2014-2015, am luat practic de la zero pregătirea ghidurilor beneficiarilor, plus pregătirea acreditării unor programe, dar avem acum lansate programe şi apeluri de proiecte de câteva miliarde de euro. Vom continua până la sfârşitul anului şi vom ajunge la peste 10 miliarde de euro proiecte lansate, care, de la începutul anului viitor, vor începe să fie finanţate, deci vor fi cheltuieli", a spus Cioloş la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit stiripesurse.ro. Premierul a adăugat că în acest an au fost absorbite 2 miliarde de euro din proiecte pe perioada 2007-2013 'pentru că acelea erau disponibile". 'Am atras din proiecte care au fost finanţate din bugetul de stat şi pe care le-am putut finanţa cu fonduri europene. Au fost finalizate mai multe proiecte şi, aşa cum am spus, de la începutul anului pregătim în paralel ghiduri care au fost deja publicate şi pe care încep să se depună proiecte. Vor fi până la sfârşitul anului în măsura în care finalizăm procesul de acreditare şi bani cheltuiţi efectiv, dar vor fi mai ales contractate foarte multe Eroiecte", a adăugat premierul, î ceea ce priveşte măsurile de relaxare fiscală programate a fi aplicate de la 1 ianuarie, premierul a afirmat că acestea ar pune o presiune mult prea mare pe buget şi ar putea duce la o creştere a deficitului bugetar peste 3%, lucru care ar fi un semnal prost pe care îl dă România. 'Este nevoie de o discuţie şi cu partidele, pentru că nu e vorba de ce vrea Guvernul acesta, ci de ceea ce îşi asumă conducerea ţării pentru perioada următoare. După părerea mea, depăşirea deficitului de 3% ar fi un semnal prost pe care l-ar da România şi ar fi păcat", a spus Cioloş insistând că noile măsuri de relaxare fiscală ar reprezenta 'o presiune mult mai mare pe buget". 'Legat de deficit, aceasta e o decizie politică, să menţinem deficitul în limitele de 3%, şi cred eu că e un semnal bun pe care îl dăm în afară - interesul pentru a investi în România creşte", a adăugat premierul.