Topul celor mai lichide companii in ultima luna. (TLV), (FP) si (SNG) ocupa podiumul - 03 august 2016
BANCA Transilvania (TLV) a fost cea mai lichidă companie în ultima lună, cu tranzaţii cumulate în valoare de 99,77 milioane lei, reprezentând o pondere de 26,61% din valoarea tranzacţională totală a primelor zece cele mai lichide zece companii de pe piaţa de capital de la Bucureşti în acest interval de timp. De asemenea, pe locul secund s-a plasat Fondul Proprietatea (FP), în ultima lună schimbându-se titluri FP în valoare de 81,19 milioane lei, echivalentul a 21,65% din totalul rulajului înregistrat de cele zece companii din top. Podiumul a fost completat de producătorul naţional de gaze Romgaz (SNG). Astfel, în ultima lună investitorii au schimbat acţiuni SNG în valoare de 5836 milioane lei sau 15,56% din totalul companiilor incluse în top. Aşadar, primele trei companii au atras tranzacţii în valoare de 239,32 milioane lei, reprezentând 63,84% din toate tranzacţiile înregistrate în ultima lună de cele mai lichide zece companii listate pe piaţa de capital de la Bucureşti. Situaţia stă la fel şi la nivelul ultimului an, ordinea fiind aceeaşi: Banca Transilvania, cu tranzacţii în valoare de 1,794 miliarde lei, Fondul Proprietatea cu 1,527 miliarde lei, iar Romgaz cu 984 milioane lei. Grupul bancar austriac Erste Bank (EBS), ce controlează BCR, s-a clasat pe locul al şaselea în ultima lună, deşi la nivelul ultimului an Erste se clasează pe locul al zecelea, cu tranzacţii totale de 105,2 milioane lei. Valoarea cumulată a tranzacţiilor este de 375 milioane de lei Cele mai tranzacţionate 10 companii în ultima lună: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, Electrica, BRD, Erste, SIF Oltenia, OMV Petrom, Transgaz, SIF Banat-Crişana. Investitorii au tranzacţionat mai multe titluri EBS după ce grupul bancar austriac a anunţat un profit de aproximativ 830 de milioane de euro în primul semestru al acestui an, echivalentul unei creşteri de 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în ultima lună s-au înregistrat tranzacţii cu acţiuni EBS în valoare de 19,73 milioane de lei, reprezentând o pondere de 18,75% din tranzacţiile EBS în ultimul an. Capitalizarea bursieră a grupului bancar a crescut cu peste 13% în această perioadă, până la 44,4 miliarde lei (9,93 miliarde euro). De asemenea, SIF Banat-Crişana (SIF 1) şi SIF Oltenia (SIF 5) s-au plasat pe zece, respectiv pe şapte în acest top. Tranzacţiile cu titlurile SIF 1 au fost impulsionate şi de anunţul fondului de investiţii de a răscumpăra 5% din capitalul SIF Banat-Crişana la un preţ per unitate de 1,7 lei în perioada 2 august - 23 august, în condiţiile în care un titlu SIF 1 se tranzacţionează la o cotaţie de 1,5460 lei. în luna iulie, indicele BET s-a apreciat cu 3,89%, stimulat de un val de creşteri puternice pe pieţele financiare internaţionale.