UPDATE Dividendul (SNP) va fi de aproape trei ori mai mic decat cel de anul trecut. Doar 0,0112 lei pe actiune - 26 martie 2015
Managementul celei mai mari companii romanesti, OMV Petrom (SNP), propune actionarilor un dividend brut de 0,0112 lei / actiune. Dividendul platit in acest an din profitul pe anul trecut va fi de 2,75 de ori mai mic decat cel din 2014, platit din profitul pe 2013. Actiunile SNP au scazut cu aproape 2% la inceputul zilei la Bursa. Pe 28 aprilie 2015, actionarii OMV Petrom (SNP) vor decide daca sunt de acord cu dividendul brut propus de conducerea companiei, de 0,0112 lei /actiune. Vor beneficia de dividend actionarii inregistrati la data de 21 mai 2015.La pretul de inchidere de ieri al actiunilor SNP la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), randamentul dividendului brut este de 3,09%, unul dintre cele mai mici inregistrat de companiile importante listate la Bucuresti.Randamentul dividendelor actiunilor SNP este putin peste media ratei dobanzilor la depozitele bancare noi consituite de persoanele fizice, de 2,63%, potrivit celor mai recente date ale BNR.Actiunile SNP au deschis ziua la Bursa cu o mare volatilitate. Au inceput in scadere cu 0,47%, au trecut la o crestere de peste 1%, inainte de ora 10, dar scadeau cu 1,93% la nici un sfert de ora mai tarziu. La pretul de 0,355 lei / actiune, randamentul dividendului a crescut la 3,15%.Data fara dividend (ex - date) este de 20 mai 2015, ceea ce inseamna ca ultima zi in care se pot cumpara actiuni care dau dreptul la dividende este 19 mai.Vor fi distribuite ca dividende 634 de milioane de lei, ceea ce inseamna numai 30% din profitul net obtinut anul trecut. In 2014 s-au distribuit dividende in valoare de 1,745 miliarde de lei, adica peste 36% din profitul record de 4,82 miliarde de lei, obtinut de companie in 2013.OMV PETROM (SNP), cea mai mare companie romaneasca, a inregistrat un profit net de 2,1 miliarde de lei, in 2014, in scadere cu 56% fata de profitul obtinut in 2013, potrivit rezultatelor preliminare anuntatre anterior de companie. Pretul mic al titeiului a fost principalul factor care a dus la diminuarea profitului realizat in 2014. Rezultatele definitive vor fi anuntate pe 27 martie.