(BVB) a inchis in scadere cu 6,3% sedinta de luni dupa deprecieri de peste 7% in cursul zilei - 25 august 2015

Versiunea din 16 mai 2023 19:14, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de Valori Bucuresti a inchis in scadere semnificativa pe toti indicii sedinta de tranzactionare de luni, urmand astfel evolutia burselor din intreaga lume intr-o zi care pe pietele internationale a fost catalogata drept 'lunea neagra', potrivit Agerpres. Indicele de referinta BET al BVB s-a depreciat cu 6,32% dupa ce, in cursul zilei, indicele care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni consemnase scaderi de peste 7%.Tranzactiile bursiere au depasit 143 milioane de lei (32 milioane de euro), o valoare record pentru bursa autohona, pe fondul unor schimburi cu actiuni in valoare de aproximativ 125 de milioane de lei (peste 28 milioane de euro).De altfel, in dupa-amiaza zilei de luni, pagina de internet a Bursei de Valori Bucuresti a fost accesata cu dificultate din cauza traficului ridicat.'Suntem foarte multumiti si motivati de faptul ca varianta de desktop a website-ului nostru a reusit sa atraga un interes atat de ridicat din partea investitorilor si a potentialilor investitori, si acum ne readaptam intensiv masurile tehnice pentru a face fata mai bine, in viitor, unui astfel de interes ridicat', a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, intr-un comunicat remis AGERPRES.Cele mai mari rulaje au fost inregistrate cu actiunile Romgaz - 20,55 milioane lei, Banca Transilvania - 19,81 milioane lei si Fondul Proprietatea - 18,96 milioane de lei. Toate cele trei titluri au 'pierdut' peste 6% din valoare, cea mai semnificativa scadere fiind consemnata de actiunile Romgaz (minus 6,85%).Indicele BET-FI al SIF-urilor a scazut cu 6,65%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 6,23%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, a pierdut 5,91%. Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, a scazut cu 6,28% in prima sedinta de tranzactionare a saptamanii.Potrivit directorului de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Nicu Grigoras, bursele din Statele Unite ale Americii, din Europa si, indirect, Bursa de la Bucuresti, au inregistrat scaderi pe fondul anticiparilor privind incetinirea avansului economic al Chinei, a doua economie din lume, cu impact semnificativ asupra cresterii la nivel global.Bursele europene au scazut puternic luni dimineata, un important indice bursier atingand cea mai scazuta valoare din ultimele sapte luni, in conditiile in care bursa de la Shanghai a inregistrat o contractie de peste 8% ceea ce a afectat si restul burselor asiatice, transmite Reuters.Ulterior, Bursa de pe Wall Street a deschis in scadere semnificativa, urmand tendinta burselor asiatice si europene, in primele minute de la debutul tranzactiilor indicele Dow Jones inregistrand o contractie de 5,75% iar indicele Nasdaq o cadere de 7,98%.Scaderile inregistrate la debutul tranzactiilor pe Wall Street s-au facut resimtite imediat si peste Ocean, agravand tendinta de scadere de pe principalele burse europene (Londra, Frankfurt, Paris, Madrid, Amsterdam sau Bruxelles) care au inregistrat deprecieri de peste 7%.Bursa de la Shanghai a inchis luni cu o scadere de 8,49%, cea mai mare contractie din ultimii opt ani, ceea ce a afectat si restul burselor asiatice, precum si principalele burse europene. In prezent, Bursa de la Shanghai a anulat toate castigurile inregistrate de la inceputul anului, revenind sub nivelul inregistrat in data de 31 decembrie 2014. Investitorii sunt ingrijorati de posibilitatea unei aterizari dure a economiei chineze, in pofida eforturilor autoritatilor de a relansa exporturile si activitatea economica.