Intr-o singura tranzactie 2,86% din actiunile (TLV) au mers dintr-o mana intr-alta - 24 noiembrie 2016

Versiunea din 16 mai 2023 20:17, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Un singur pachet de 2,86% din Banca Transilvania, adică 104,5 mi­lioa­ne de acţiuni în valoare de 246 mi­lioane de lei, a fost transferat marţi seară pe piaţa deals de la Bucureşti. Tranzacţia a fost încheiată la preţul de 2,355 lei, în timp ce pe piaţa re­gular preţul de închidere al unei ac­ţiuni a fost de 2,365 lei. Pentru ca tran­zacţia să fie raportată la BVB, o com­panie trebuie să depăşească pragul de 5% deţinere din Banca Transilvania (TLV). Acesta este al doilea transfer cu acţiuni din 2016 al băncii de la Cluj, după cel de pe 5 octombrie, când 86,6 milioane acţiuni TLV, adică 2,37% din bancă au mers dintr-un cont într-altul. ZF a scris atunci pe baza unor informaţii din piaţă că pe lista suspecţilor se află fondul american de investiţii Fidelity.