Crestere surpriza pe bursele europene dupa referendumul din Italia. "Nu este un eveniment de risc major pentru piete" - 06 decembrie 2016

Versiunea din 16 mai 2023 20:17, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

După un debut slab al burselor europene, unde indicele Stoxx 600 a scăzut cu 2,1%, acţiunile din continent şi-au mai revenit şi au trecut pe creştere. Indicele Stoxx Euro 600 a urcat cu 1,25% la ora 12:00, după ce pieţele şi-au revenit după demisia lui Matteo Renzi din fruntea guvernului Italiei, scrie Bloomberg.”Un <nu> pentru reformele propuse de premierul italian deja era luat în considerare de către investitori, iar dacă tragem linie nu este un eveniment de risc major pentru pieţe, nu a fost ca un vot de ne-apartenenţă la Uniunea Europeană”, a spus Sylvain Loganadin, analist de piaţă la FXCM în Paris.Traderii au început să crească acţiunile italiene spre sfârşitul a ceea ce a fost un an dificil, marcat de incertitudini politice şi crize bancare. Indicele FSTE MIB este încă în scădere cu 20% anul acesta.Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a urcat cu 0,51%, în timp ce DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 1,68%, iar CAC 40 din Paris a urcat cu 1,35%.La Bucureşti, indicele BET a înregistrat o scădere de 0,18%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată de BVB, cu un declin de 1,04%, urmat de OMV Petrom, cu 0,42% şi FP, Transelectrica, cu 0,34%. </nu>