Indienii de la ArcelorMittal(NL.MT) investesc peste 130 milioane euro in divizia poloneza din Cracovia - 09 iulie 2015
Divizia poloneza a gigantului indian din domeniul siderurgiei ArcelorMittal va investi 500 milioane de zloti (130 milioane de euro) intr-o otelarie din Cracovia, potrivit The Warsaw Voice. Investitiile vor viza atat operatiunile de productie, cat si de procesare. „Investitiile totale in operatiunile de baza de la fabrica din Cracovia se vor ridica la 200 milioane de zloti“, se arata intr-un comunicat al Arcelor. „Vor fi de asemenea implementate o serie de proiecte aditionale pe segmentul downstream“, au anuntat oficialii companiei. Printre proiecte se numara cresterea capacitatii de laminare la cald cu 0,9 milioane de tone pe an si a capacitatii de galvanizare la cald cu aproape 0,4 milioane de tone pe an.