Piperea: (OLT) nu mai este acel bolnav in coma de acum doi ani, ci este un pacient stabilizat - 25 februarie 2015

Versiunea din 16 mai 2023 20:22, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Oltchim nu mai este acel bolnav in coma de acum doi ani, cand a intrat in insolventa, ci este un pacient stabilizat, a declarat, marti, Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv, la prezentarea planului de reorganizare a activitatii combinatului valcean."Situatia actuala este cu mult mai buna decat in ianuarie 2014. Acum avem o cifra de afaceri lunara de 15 milioane de euro si o capacitate de productie de circa 30%. Peste 70% din productie merge la export. Activitatea actuala ne face sa spunem ca planul de organizare pentru evitarea falimentului este posibil, chiar daca 30% din capacitatea combinatului poate parea o cifra mica", a precizat Gheorghe Piperea.Pe 9 martie va avea loc Adunarea generala a debitorilor Oltchim, prilej cu care Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv, Niculae Balan, partener coordonator al BDO Business Restructuring si Bogdan Stanescu, administrator special al Oltchim, vor prezenta planul de reorganizare a combinatului din Valcea."Avem din nou contracte pe o piata pe care exista oportunitati si conjuncturi de care noi stim sa profitam. Stam bine si in ceea ce priveste eficientizarea costurilor, reusim sa achitam la zi furnizorii, avem din nou contracte pe termen lung si, cel mai important, Oltchim si-a recapatat prestigiul pe piata externa", a precizat Gheorghe Piperea.Perioada de reorganizare a activitatii combinatului luata in calcul este de 3 ani, cu un an de prelungire."Perioada de patru ani este una buna pentru a vinde bine Oltchim, astfel incat creditorii sa fie multumiti. Evaluarea actuala pentru vinderea combinatului este de 307 milioane de euro, suma pe care s-ar putea sa o obtinem chiar incepand cu sfarsitul anului 2015. Nu trebuie sa uitam ca Oltchim a inchis luna ianuarie 2015 cu 700.000 de euro profit", a adaugat Piperea.Principalii trei creditori ai Oltchim sunt: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Electrica si BCR. Combinatul Oltchim se afla in insolventa de doi ani si s-a incercat in repetate randuri privatizarea acestuia, dar fara succes, ultimul termen fiind 15 decembrie, cand niciun investitor nu a fost interesat de societatea valceana, care are datorii istorice de aproximativ 800 de milioane de euro.