Crisan (McGuireWoods): Interesul investitorilor straini este in crestere pentru Romania - 01 noiembrie 2017

Versiunea din 16 mai 2023 20:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bucureşti, 31 oct /Agerpres/ - Interesul investitorilor străini pentru România este în creştere, ţara având un potenţial semnificativ de dezvoltare în perioada următoare, a declarat Nadia Crişan, senior vicepresident International Government Relations şi managing director McGuireWoods România, conform unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.'România are un potenţial semnificativ de creştere şi dezvoltare în perioada următoare, iar cifrele macroeconomice susţin această afirmaţie. Observăm o creştere a interesului investitorilor străini pentru România', a a spus Crişan. McGuireWoods a anunţat, luni, extinderea echipei din Bucureşti cu trei noi consultanţi, respectiv Daniela Şerban, care a preluat funcţia de Coordonator Relaţii Publice şi Comunicare Strategică, Florin Puşcău, Coordonator Relaţii Guvernamentale, şi Margareta Chesaru, Associate Relaţii Guvernamentale. 'Daniela Şerban are o experienţă de 12 ani în piaţa de capital din România şi regiune. Ea a ocupat diverse roluri în relaţii publice, relaţii guvernamentale, comunicare financiară, marketing digital şi managementul proiectelor, în cadrul Bursei de Valori Bucureşti în ultimii 7 ani. Anterior, a fost timp de 2 ani prezentator şi realizator la The Money Channel, primul post TV de business din România', se arată în document.Florin Puşcău are experienţă în diverse instituţii din administraţia centrală şi locală. Ultima numire a fost de secretar general în cadrul Ministerului Sănătăţii. 'Margareta Chesaru şi-a început cariera în domeniul avocaturii de business şi vine cu experienţă relevantă în sectorul financiar, al energiei şi al sănătăţii. Ea a reprezentat cu succes companii şi investitori în relaţia cu autorităţile centrale şi diverse instituţii, pe aspecte de reglementare şi în tranzacţii de fuziuni şi achiziţii', menţionează sursa citată.Fondată în 1998, McGuireWoods Consulting LLC este o companie de relaţii publice care oferă clienţilor săi servicii integrate de relaţii guvernamentale, comunicare strategică şi de dezvoltare a afacerilor la nivel internaţional. McGuireWoods Consulting este o subsidiară a firmei de avocatură McGuireWoods LLP, cu peste 1.000 de avocaţi. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Andreea Marinescu)