Alpha Bank raporteaza pentru Tl/2019 un profit de 4,2 mil. euro, la venituri operationale de 34,6 mil. euro - 31 mai 2019
Alpha Bank raportează pentru Tl/2019 un profit de 4,2 mii. euro, la venituri operaţionale de 34,6 mii. euro SERGIU OPRESCU, CEO al Alpha Bank România: Prima parte a anului a însemnat pentru noi şi pregătirea lansării primei emisiuni de obligaţiuni ipotecare din România, instrumente financiare moderne care permit o finanţare pe termen lung şi reduc riscurile legate de diferentele de scadentă a pasivelor şi activelor. Claudia Medrega ALPHA Bank, prezentă în top 10 al celor mai mari bănci după active pe piaţa românească, a înregistrat în primul trimestru (TI) din 2019 un profit brut de 4,2 mil. euro, în scădere faţă de Tl/2018, în condiţiile în care creditarea s-a ajustat, dar veniturile operaţionale au crescut. Pentru Tl/2018, Alpha Bank raportase un profit brut de circa 10 mil. euro. Iar pentru întregul an 2018, profitul brut al Alpha Bank a ajuns la 21 mil. euro, 2018 fiind al treilea an consecutiv de profitabilitate pentru bancă, conform datelor prezentate de banca-mamă de la Atena. 'La împlinirea a 25 de ani de activitate pe piaţa din România, Alpha Bank este o instituţie bancară robustă, ce inspiră încredere clienţilor, fapt oglindit şi de creşterea veniturilor operaţionale, însoţită de o creştere semnificativă a depozitelor, precum şi de creşterea portofoliului de credite ipotecare, segment care reprezintă Ťnava fanionť a creditării Alpha Bank pe segmentul persoanelor fizice", a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank România. Prima parte a anului 2019 a însemnat pentru Alpha Bank şi pregătirea lansării primei emisiuni de obligaţiuni ipotecare din România, 'instrumente financiare moderne care permit o finanţare pe termen lung şi reduc riscurile legate de diferenţele de scadenţă a pasivelor şi activelor", a mai spus Oprescu. Venitul operaţional al Alpha Bank în România a urcat în Tl/2019 cu 14,3%, ajungând la 34,6 mil. euro. în aceeaşi perioadă, cheltuielile operaţionale ale băncii s-au majorat cu 7,1%, la 26,5 mil. euro, conform datelor de la Atena. Creşterea cheltuielilor operaţionale a fost influenţată de majorarea cheltuielilor cu personalul, creşterea contribuţiei la fondul de garantare a depozitelor şi costurilor cu reglementarea, cum ar fi MIFIDII şi PSD2.