Putina exuberanta franceza a ajuns si la Bucuresti: indicele BET a crescut cu 0,65% dupa victoria lui Macron in primul tur de scrutin din Franta - 25 aprilie 2017

Versiunea din 16 mai 2023 19:37, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Indicele BET, referinţa bursei de la Bucureşti, a crescut ieri cu 0,78%, pe fondul entuziasmului general care a acaparat lumea investiţională mondială, ca urmare a victoriei în primul tur de scrutin a proeuro­peanului Emmanuel Macron. Cu toate acestea, rulajele au fost în con­tinuare sub media zilnică de tran­zacţionare, dinamismul peisajului bursier rămânând în ton cu evoluţia lunii aprilie, neperturbat în niciun fel nici chiar de evoluţia spectaculoasă a pieţei bursiere din Oraşul Luminilor. Valoarea de piaţă a Băncii Transilvania (TLV) a crescut cu 2,21% ieri, fiind de altfel cea mai mare apreciere de pe piaţa bu­cureşteană, în vreme ce acţiunile BRD - Groupe Société Générale (BRD) au crescut cu 0,81%.