Virgil Metea a primit de la Ministerul Energiei inca un mandat de patru ani la conducerea (SNG), iar un fost candidat ALDE este presedinte al CA - 09 iunie 2017

Versiunea din 16 mai 2023 20:41, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Consiliul de administraţie al producătorului de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a aprobat miercuri reînnoirea contractului de mandat al directorului general, Virgil Marius Metea, pe o perioadă de patru ani, arată un comunicat transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de News.ro.De asemenea, consiliul de administraţie, for în care deciziile sunt luate cu girul Ministerului Energiei, l-a ales ca preşedinte al board-ului pe Gheorghe Gheorghe - Gabriel, care l-a înlocuit pe Sebastian Tcaciuc, numit în funcţie pe 15 mai şi care a ajuns administrator la propunerea BERD, potrivit News.ro.Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al Romgaz, l-a propus pe Gheorghe Gheorghe - Gabriel în funcţia de membru în consiliul de administraţie.Noul şef al CA al Romgaz a fost candidat din partea ALDE la alegeri, dar şi vice­preşedinte al Oficiului Na­ţional pentru Jocuri de Noroc (ONJC).Romgaz a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 565,8 milioane lei (125,7 milioane euro), cu 16% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%. Romgaz are în prezent o valoare de piaţă de 13 miliarde lei (2,9 miliarde euro).