(EL) a dat in judecata mai multi fosti administratori si directori ai companiei pentru recuperarea unor prejudicii de peste 235 mil. lei - 29 noiembrie 2019

Versiunea din 16 mai 2023 19:48, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Electrica a dat în judecată mai mulţi foşti administratori şi directori ai companiei pentru recuperarea unor prejudicii de peste 235 mil. lei Electrica, controlată în proporţie de 48% de statul român, a dat în judecată mai mulţi foşti administratori şi directori ai companiei pentru recuperarea unor prejudicii de 235,6 milioane lei, la care se adaugă dobândă, calculată până la data de 14 noiembrie 2019, de 47,2 milioane lei, potrivit unui anunţ publicat la BVB. Compania a iniţiat cererea în judecată 'pentru atragerea răspunderii persoanelor care au ocupat funcţiile de administrator şi respectiv de directori ai Electrica, pentru obligaţiile neîndeplinite/îndeplinite necorespunzător, conform art. 155 din Legea nr. 31/1990, care au determinat înregistrarea prejudiciilor reţinute de Curtea de Conturi a României (CCR)".