(M), cea mai proaspata companie la bursa, are in ianuarie tranzactii cu actiuni de 37 mil. lei, 5% din total - 03 februarie 2017

Versiunea din 16 mai 2023 19:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Tranzacţiile cu acţiuni ale companiei MedLife (simbol bursier M), cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, au însumat în luna ianuarie aproximativ 37 milioane de lei, adică 5% din totalul rulajului cu acţiuni din prima lună a anului. Ieri, preţul unei acţiuni M era de 25,8 lei, în urcare cu 1,2% faţă de şedinţa precedentă, după ce au fost efectuate 19 tranzacţii în valoare de 274.000 de lei. MedLife s-a listat la bursă în decembrie 2016 în urma celei mai mari oferte publice private a unei companii private din istoria BVB. Fondul de private equity V4C şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, au obţinut în urma vânzării participaţiei aproximativ 230 mil. lei. Tranzacţia a fost intermediată de Raiffeisen şi de Wood&Company. MedLife avea la preţul de ieri o capitalizare de 512 mil. lei. Compania este deţinută de familia Marcu în proporţie de 51% şi este listată pe segmentul principal al bursei.