Daniela Iliescu a primit unda verde de la BNR sa preia pozitia de CEO al (PBK) din aceasta luna - 17 iulie 2019

Versiunea din 16 mai 2023 20:51, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Daniela Iliescu a primit undă verde de la BNR să preia funcţia de CEO al Patria Bank din această lună Claudia Medrega DANIELA ILIESCU a primit aprobarea BNR pentru preluarea funcţiei de director general al Patria Bank începând de la jumătatea lunii iulie, după ce a fost numită pe această poziţie în primăvara acestui an. 'In conformitate cu prevederile art. 234 alin. 1) lit. g) din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Patria Bank vă aduce la cunoştinţă faptul că de la data de 15.07.2019, data comunicării aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, doamna Daniela Elena Diescu începe să-şi exercite atribuţiile aferente calităţii de director general, membru al comitetului directorilor în cadrul Patria Bank SA", a transmis banca către Bursa de Valori Bucureşti. Daniela Iliescu a fost desemnată de Patria Bank în luna martie să preia poziţia de director general al instituţiei financiare începând cu data de 1 aprilie 2019, ea înlocuindu-1 pe Bogdan Merfea, aflat la conducerea băn cii din 2017 şi care rămâne membru al consiDANIELA ILIESCU a fost desemnată de Patria Bank în luna martie să preia funcţia de director general al instituţiei financiare începând cu data de 1 aprilie 2019 liului de administraţie al Patria Bank şi preşedinte al consiliului de administraţie al Patria Credit, IFN-ul controlat de companie. In ultimul deceniu, Daniela Iliescu a fost implicată în toate fazele prin care a trecut grupul, din poziţia de membru al consiliilor de administraţie ale Patria Bank şi Patria Credit. Inainte de a ajunge în banking, Daniela Iliescu a lucrat în cadrul PwC România, unde a fost responsabilă de coordonarea serviciilor de audit şi consultanţă financiară pentru clienţi din domeniul bancar, leasing, companii de creditare şi de gestionare a activelor. Ea a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti şi cursurile Executive MBA ale Universităţii din Viena. Patria Bank a încheiat anul 2018 pe plus, cu un profit de 495.000 lei, faţă de o pierdere de 42 mii. lei în 2017, după ce banca a înregistrat un câştig cumulat de 23,7 mii. lei în trimestrele III şi IV, care a acoperit pierderile din prima jumătate a anului, conform raportului financiar. Patria Bank este banca rezultată din fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank (fosta Nextebank), instituţie de credit deţinută de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF).