Masura a socului din industria auto. (UAM) isi injumatateste afacerile la 9 luni si trecere pe pierdere - 17 noiembrie 2020

Versiunea din 16 mai 2023 19:55, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

În primele 3 trimestre ale anului, producătorul de componente auto UAMT Oradea și-a diminuat cu peste 50% vânzările și a raportat un rezultat negativ în contextul blocajului sectorial din Europa. Compania și-a adâncit pierderile la T3. UAMT Oradea (UAM) a realizat în primele 9 luni venituri totale consolidate de 63,09 milioane lei, cu 50,27% mai mici decât cele de 126,86 milioane lei din perioada similară a anului trecut. „Piața de profil este afectată atât de orientarea politică spre tehnologii nepoluante (hibrid sau electric), care generează costuri și prețuri mărite, cât și de prudența manifestată de consumatorul final în contextul pandemiei COVID 19”, spunea compania încă de la raportarea semestrială. În același interval de raportare, cheltuielile totale ale companiei s-au redus cu 45,96%, la 67,42 milioane lei, de la 124,75 milioane lei. În acest context, compania a trecut pe pierdere cu un rezultat negativ de 7,85 milioane lei, față de profitul net de 1,67 milioane lei raportat în primele 3 trimestre din 2019. La S1, pierderea era de 2,72 milioane lei. La 30 septembrie, activele totale ale UAMT se ridicau la 168,33 milioane lei, în creștere cu 8,13% față de cele de 155,67 milioane lei de la 1 ianuarie 2020. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 38,88%, la 73,73 milioane lei, de la 53,09 milioane lei. UAMT Oradea, fondată în 1951 sub numele Întreprinderea de Stat Bernath Andrei, produce și comercializează componente auto, piese injectate din material plastic și cauciuc și piese ambutisate pentru sectorul auto și industria bunurilor de consum. Acționar majoritar este Ioan Stanciu, cu 65,40% din acțiuni. Titlurile UAMT Oradea sunt listate la Bursa de Valori București și la ultimul preț de închidere de 1,9600 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se situează la 77,38 milioane lei (15,88 milioane euro).