BERD a achizitionat obligatiuni in valoare de 152,5 milioane de lei din recenta emisiune a (UCT18) - 03 august 2017

Versiunea din 16 mai 2023 20:55, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a achiziționat obligaţiuni negarantate, emise de UniCredit Bank, subsidiară din România a UniCredit S.p.A. și a cincea bancă din sistemul nostru bancar, după nivelul activelor, în valoare de 152,5 milioane de lei (33,4 milioane de euro).Tranşa achiziționată face parte din emisiunea de obligaţiuni de 610 milioane de lei emisă de banca, între 17 iulie 2017 și 21 iulie 2017, pe Bursa de Valori București.Dezvoltarea pieţei de capital este una dintre priorităţile BERD în ţările în care această investeşte. În acest context, banca a lansat un program pentru susţinere a emisiunilor de obligaţiuni ale instituţiilor financiare din România, care vizează în mod specific dezvoltarea pieţei de obligaţiuni, diversificarea surselor de finanţare şi soluţionarea necorelărilor de maturitate între activele şi pasivele băncilor.În ultimii ani, BERD şi-a extins activităţile inclusive în sfera obligaţiunilor corporative şi doar în urmă cu o lună a încheiat o tranzacţie de referinţă cu Globalworth Real Estate Investments.Matteo Parone, directorul regional al BERD pentru România şi Bulgaria, a declarat: „Investiţia noastră în emisiunea de obligaţiuni nesecurizate nu este doar un semn al încrederii în partenerul nostru, ci şi un semnal către piaţă. În acelaşi timp, fondurile atrase în urmă emisiunii vor putea fi folosite pentru finanţarea creşterii întreprinderilor private locale.”Lucyna Stăńczak-Wuczyńska, director BERD pentru Instituţii Financiare, Bănci UE, a adăugat că dezvoltarea pieţei locale de capital este esenţială pentru continuarea creşterii şi dezvoltării României, iar BERD se angajează să sprijine aceste lucruri: „Lansarea cu succes este o mărturie a calităţii produsului şi a apetitului pieţei.”BERD a investit până în prezent în România aproape 7,5 miliarde euro în aproape 400 de proiecte.UniCredit Bank are reţea naţională de aproape 200 de sucursale, care deserveşte peste 600.000 de clienţi.