Aerostar - cifra de afaceri in scadere cu 8,11% - 17 august 2020

Profit net de 31,77 milioane lei, cu 11,6% peste cel de la jumătatea anului trecut. Grigore Filip: "Estimăm că rezultatul anului 2020 se va reduce cu aproximativ 33 milioane lei, până la un profit net de 10 milioane lei" Aerostar Bacau (ARS) a raportat, pentru primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri de 161,86 milioane de lei, cu 8,11% sub cea de la prima jumătate a anului trecut, în condiţiile în care vânzările în piaţa externă au fost de 130,76 milioane de lei, echivalentul a 81% din total, se arată în raportul publicat, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de compania ce activează în industria aeronautică. Veniturile totale din exploatare s-au ridicat la aproape 189,19 milioane lei, cu 0,65% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, creştere apărută pe fondul urcării veniturilor aferente stocurilor de produse finite şi de producţie în curs de execuţie, care s-au ridicat la 24,2 milioane lei, cu circa 2,7 ori mai mare decât cele prinse în situaţiile financiare ale primelor şase luni din 2019. Cheltuielile din exploatare au fost relativ stabile, la 156,89 milioane de lei, astfel încât profitul din exploatare s-a ridicat la 32,29 milioane de lei, cu 3,33% peste cel din primul semestru a lui 2019. Din activitatea financiară Aerostar a obţinut un profit de 4,28 milioane lei, cu 51,8% peste cel de la jumătate anului trecut, condiţii în care profitul net al companiei aeronautice pentru primele şase luni din 2020 s-a ridicat la 31,77 milioane de lei, în creştere cu 11,6% faţă de cel de la jumătatea anului trecut. Dar, compania anticipează o diminuare semnificativă a indicatorilor săi financiari pentru întregul an 2020, în condiţiile în care, din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19, marii operatori aerieni din industria de aviaţie europeană şi mondială şi-au redus drastic activitatea, concentrându-se pe operaţii de reducere a costurilor şi asigurarea supravieţuirii pentru a putea beneficia de perioada de relansare ce va veni după criză. Grigore Filip, preşedinte şi director general al Aerostar menţinează, în raport: "Estimările noastre actuale conduc la o diminuare semnificativă a cifrei de afaceri ce se va realiza de Aerostar în domeniul fabricaţiei de piese, subansamble şi echipamente pentru marile programe globale de avioane comerciale, dar şi în domeniul serviciilor MRO. Aceasta va conduce la o diminuare a vânzărilor din anul 2020 cu aproximativ 100 milioane lei, până la 278 milioane de lei". De asemenea, Grigore Filip precizează că se estimează, pentru acest an, reducerea rezultatului obţinut cu aproximativ 33 milioane lei, până la un profit net de 10 milioane lei. Aerostar Bacău a devenit, recent, Centru oficial de mentenanţă pentru aeronavele F-16 ale României. La data de 30 iunie, Aerostar era deţinută în proporţie de 71,3% de Iarom Bucureşti, în timp ce SIF Moldova (SIF2) avea 15,05%. Acţionarii Iarom sunt Doru Damaschin, Grigore Filip şi Mihail Nicolae Toncea.