Maib: profit net trimestrial cu 26% mai mare

In primul trimestru din 2023, maib, cea mai mare banca din Republica Moldova, a inregistrat un profit net de circa 341 mil. MDL (aproximativ 17 mil. EUR), cu 26% mai mare vs perioada similara din 2022.

Deservind aproape o treime din populatia tarii, maib controleaza 32% din totalul depozitelor si 37% din cel al creditelor din Republica Moldova. Din 2018, cel mai mare actionar al maib este un consortiu, care include Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider in gestionarea activelor din statele baltice, si Horizon Capital, un fond de investitii privat axat pe pietele emergente din Europa.