'Ce a fost mai greu a trecut pentru burse', spune un analist al Tradeville. Dar de unde ar mai putea aparea riscuri? - 10 iunie 2020

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 29 aprilie 2023 13:10, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

„Ce a fost mai greu, din punctul de vedere al capacităţii pieţei de a judeca în propriul fel riscurile legate de pan­de­mie cred că pare să fi trecut“, spune Mihai Nichişoiu, busi­ness strategist la Tradeville, în emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Bursele reacţionează pozitiv la redeschiderea econo­mi­ilor în contextul în care consumul îşi revine, iar acest lucru sus­ţine rezultatele financiare ale companiilor, mai ales ale celor care au avut porţile închise pe timpul stării de urgenţă. De exemplu doar în luna mai indicele principal al Bursei româneşti s-a apreciat cu 9%. Peste ocean, Dow Jones a urcat cu 3%. Dar pe lângă pandemie, de unde ar mai putea apărea riscuri? „În ceea ce priveşte riscurile pentru a doua jumătate a acestui an sunt cele pe care le aveam pe listă şi la începutul anului“, spune Mihai Nichişoiu în emisiunea zilnică a ZF în care sunt analizate tendinţele bursiere. Emisiunea poate fi urmărită de la 9:30 pe zf.ro şi pe pagina de Facebook a ZF. 'în primul rând, este vorba despre momentul electoral foarte important din Statele Unite, care se va consuma în această toamnă, în noiembrie pentru că cine câştigă alegerile prezidenţiale va cântări destul de greu, cel puţin pe termen scurt, pentru bursa americană dar şi peste tot în lume", spune Mihai Nichişoiu. In al doilea rând, este vorba despre relaţiile economice, şi nu doar economice, dintre SUA şi China, adaugă el. 'Şi acest subiect s-a mişcat în planul doi sau trei de atenţie, a revenit pe radar în ultimele săptămâni. Deocamdată, nu cred că administraţia americană ştie ce carte de joc, ce direcţie să adopte în privinţa relaţiilor cu China, pentru că o relaţie ceva mai conflictuală înainte de alegeri probabil că ar sprijini partea electorală a lui Donald Trump".