(CHOB) da peste 1 mil. euro pe asistenta juridica principalului actionar, avocatul Stefan Vuza - 06 octombrie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 30 aprilie 2023 08:58, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Cabinetul de avocatura al omului de afaceri Stefan Vuza a incheiat un contract de asistenta juridica in valoare de peste 1 milion de euro cu societatea Chimcomplex Borzesti (CHOB), la care Vuza controleaza, indirect, peste 80% din actiuni. Contractul a fost inchieat intre Chimcomplex SA Borzesti si Cabinet de Avocat - Vuza Stefan, reprezentat prin avocatul Stefan Vuza, pentru o perioada de 12 luni, iar valoarea acestuia este de 77.000 de euro pe luna, la care se adauga TVA. Valoarea totala a contractului se ridica astfel la 924.000 de euro, fara TVA, iar impreuna cu taxa datorata statului la 1,145 miloane de euro. "Obiectul contractului de asistenta juridica il reprezinta asistarea, reprezentarea, acordarea de consultanta juridica, redactarea si semnarea de acte, cereri si alte cai de atac, forme de executare, precum si orice activitati prevazute de Legea nr. 51/1995", se arata intr-un anunt transmis de companie pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Vuza detine indirect 83,8% din actiunile Chimcomplex, prin firma A2 Impex. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are o participatie de 12,89%, iar 3,29% din titlurile societatii se afla in posesia altor actionari. Combinatul Chimcomplex a fost infiintat in 1954 si a fost cumparat de Vuza in 2003.