(CMVX) taie la jumatate tinta de profit dupa ce un port din Croatia i-a "furat" businessul - 20 august 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 30 aprilie 2023 09:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Comvex Constanta (simbol bursier CMVX), companie care controleaza cel mai mare terminal de marfuri vrac din portul de la Marea Neagra, si-a injumatatit tinta de profit pentru acest an dupa ce importatorii si exportatorii de minereu de fier si carbune si-au redus volumele descarcate sau incarcate ori si-au mutat businessul pe un port din Croatia. Comvex isi bugetase pentru 2014 venituri de 14 milioane de euro, mizand pe incasari de peste 7,8 milioane de euro din servicii de manipulare a marfurilor prestate pentru principalii clienti, anume combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, casa de trading Aria International si compania locala Transport Trade Services. Din aceasta activitate, compania previzionase un profit net de 530.000 de euro, insa evenimentele ulterioare au redus traficul de marfuri prin terminal, astfel ca tinta va fi ratata, arata o nota a administratorilor adresata actionarilor. Motivele sunt reducerea semnificativa a cererii de minereuri de fier pe piata Chinei, cu consecinta imposibilitatii valorificarii acestor materii prime de catre clientii Comvex Elixir si Aria. Comvex a incheiat in 2012 un contract cu casa germana de comert Aria, care prevedea expedierea a 11,2 milioane de tone de minereu de fier prin Constanta. Volumul programat pentru anul acesta s-a redus insa cu 100.000 de tone, iar Comvex a ajuns la o scadere de 71% a incasarilor de la Aria, anterior cel mai mare client.