(FP): In companiile internationale, conducerea primeste bonusuri in functie de performanta actiunilor - 24 iulie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 30 aprilie 2023 22:49, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Reprezentantii Fondului Proprietatea au propus modificarea contractului de administratie al Romgaz, astfel incat conducerea companiei sa primeasca bonusuri suplimentare in functie de performanta actiunilor la bursa, intrucat o astfel de forma de remuneratie exista si in companiile similare la nivel international, potrivit unei adrese a Fondului Proprietatea din 9 iulie 2014, transmisa Romgaz. Prin aceasta nota, reprezentantii Fondului solicita introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi a Adunarii Generale a Actionarilor Romgaz din 30 iulie.Unul dintre ele se refera la 'aprobarea acordarii unei remuneratii variabile suplimentare membrilor Consiliului de Administratie, in functie de performanta actiunilor Romgaz si a formei actului aditional la contractul de administratie ce va fi incheiat cu membrii Consiliului de Administratie in acest sens'. O alta propunere vizeaza 'mandatarea Consiliului de Administratie al societatii sa implementeze la nivelul conducerii executive a Romgaz un sistem de remunerare in functie de performanta actiunilor Romgaz'.Fondul Proprietatea motiveaza ca, in vedere alinierii intereselor membrilor CA cu cele ale actionarilor, este necesara introducerea unui sistem de remunerare in functie de performanta actiunilor companiei.'Potrivit legislatiei actuale, companiile publice nu isi pot rascumpara propriile actiuni pentru a fi acordate membrilor Consiliilor de Administratie, astfel incat este necesara implementarea unui sistem de remunerare bazat pe 'actiuni virtuale'/'optiuni' care sa permita o forma de remunerare a membrilor Consiliilor de Administratie similara cu cele in care sunt remunerati membrii consiliilor de administratie din companii similare la nivel international', argumenteaza oficialii Fondului Proprietatea. Miercuri dimineata, un comunicat al Departamentului pentru Energie preciza ca reprezentantii statului la Adunarile Generale ale Actionarilor /AGA/ companiilor Romgaz si Nuclearelectrica vor vota impotriva acordarii unor bonusuri suplimentare pentru conducerile celor doua companii, in functie de performantele bursiere. 'In ceea ce priveste propunerile existente pe ordinea de zi a adunarilor generale ordinare ale actionarilor Romgaz (din data de 30 iulie 2014) si Nuclearelectrica (din data de 31 iulie 2014) referitoare la acordarea unor bonusuri suplimentare, in functie de evolutia performantelor bursiere ale celor doua societati, mandatul pe care il voi da in calitate de ministru delegat pentru Energie va viza un vot de respingere. Consider ca este mult prea devreme sa putem vorbi despre acordarea unor noi bonusuri pentru doua societati de stat ale caror conduceri au fost selectate in urma cu aproximativ un an', a aratat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, citat in comunicat. Potrivit ministrului, conducerile ambelor societati au in prezent un nivel al veniturilor si stimulentelor pentru performanta suficient pentru momentul actual. 'In plus, orice schimbare trebuie sa fie rezultatul unui studiu care sa analizeze comparativ remuneratiile managementului societatilor in cauza cu cele ale altor companii energetice similare din regiune si din Uniunea Europeana', a adaugat Nicolescu.