(BNET) a rambursat anticipat un credit de 4,5 mil. lei, iar Dendrio, companie din grup, s-a imprumutat cu alte 4,5 mil. lei. Actiunile au inchis joi in scadere cu 0,8% - 26 iulie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 28 septembrie 2023 11:22, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bittnet Systems a rambursat anticipat un credit de 4,5 mil. lei, iar Dendrio, companie din grup, s-a împrumutat cu alte 4,5 mil. lei. Acţiunile au închis joi în scădere cu 0,8% Bittnet Systems (BNET), prima companie din IT listată la BVB, anunţă la bursă rambursarea anticipată a unui credit în valoare de 4,5 mii. lei contractat în august 2017 la ProCredit Bank, precum şi contractarea unui credit de tip revolving-overdraft (o limită de credit pe card de debit - n.red.) cu aceeaşi valoare de către Dendrio, furnizor de servicii de training în domeniul IT parte din grup. Suma de 4,5 mii. lei contractată de Dendrio, cu maturitate la 24 de luni şi posibilitate de prelungire, este destinată finanţării capitalului de lucru şi activităţii curente. Rata dobânzii este ROBOR la trei luni plus 2,4% pe an. Compania a garantat produsul de credit cu o imobilizare de cash reprezentând 10% din valoarea facilităţii, un contract de fidejusiune asociat cu Bittnet Systems, o garanţie în baza programului 'Iniţiativa pentru IMM' finanţat de UE prin FEDR şi 'Horizont 2020' şi de către Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii, precum şi cu ipotecă mobiliară asupra conturilor Dendrio deschise la ProCredit Bank. De asemenea, compania Elian Solutions, specializată în implementarea soluţiilor software de business de tip ERP, la care Bittnet este acţionar majoritar (51 %), a prelungit facilitatea de tipul revolving-overdraft în valoare de 224.000 la UniCreditBank. Maturitatea facilităţii este la şase luni, în timp ce dobânda este de ROBOR pe o lună plus 5% pe an.