(BNET) emite primele drepturi de preferinta pe o noua piata din cadrul AeRO - efinance.ro - 16 decembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 28 septembrie 2023 11:22, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bittnet (BNET), prima companie IT din România care s-a listat pe piața AeRO operată de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a emis 4,5 mil. de drepturi de preferință pentru acționarii existenți la 20 mai 2016. Acestea se vor tranzacționa în perioada 16-30 decembrie 2016 în cadrul unei oferte publice, a cărei valoare maximă este de 0,78 mil. lei. „Avem aici două premiere. Prima constă în faptul că, pe 13 decembrie, am emis decizia de înființare a unei noi piețe în cadrul AeRO dedicată drepturilor de preferință, mai ales că ele reprezintă un instrument extrem de convenabil pentru acționari, din perspectiva creșterii de capital. A doua premieră este că Bittnet, o companie de succes din România, este primul emitent al unor drepturi de preferință pe această nouă piață”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.