(BONA), afacere de familie clujeana lansata imediat dupa Revolutie, vine astazi la bursa - 24 iunie 2021

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 28 septembrie 2023 11:22, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Producătorul de lactate Bonas din Cluj, un business de circa 15 milioane lei în 2019, va intra astăzi la tranzacționare pe bursă, sub simbolul bursei BONA. În aprilie, compania a derulat un plasament privat privind vânzarea a 40,76% din acțiunile companiei, ca prim pas ȋn cadrul operațiunilor ȋntreprinse pentru admiterea la tranzacționare a acțiunilor societății pe bursă. În februarie, Profit.ro a anunțat în premieră că Bonas își va lista acțiunile la bursă. Ulterior admiterii la tranzacționare va fi derulată operațiunea de majorare a capitalului social cu suma de 9.780.000,00 lei, prin aport ȋn numerar, operațiune prin care toți acționarii vor putea să subscrie 2 acțiuni noi la valoarea nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune deținută, ȋn perioada de exercitare a dreptului de preferință, proporțional cu cota de capital deținută de acționari la data de înregistrare. Majorarea de capital are ca destinație principalǎ investiția ȋntr-o nouǎ unitate de producție care va mǎri considerabil capacitatea de producție și extinderea operațiunilor companiei. Compania îi are ca acționari, conform termene.ro, pe antreprenorii Emil Naș, Vasile Naș și Petru Brad, fiecare cu câte 33,3% din acțiuni. În 2019, conform ultimelor date disponibile, compania a avut afaceri de 15,7 milioane lei și un profit net de 1,1 milioane lei, cu circa 80 de angajați. "La începutul anilor `90, frații Vasile si Emil Naș, alături de cumnatul lor Petru Brad, au gândit și pus temelia unei mici firme de produse lactate. Alături de ei, bătrâna mamă a muncit umăr la umăr. Firma s-a ridicat încet, prin colectarea laptelui proaspăt și sanătos al văcuțelor de pe plaiurile ardelene. Am pornit timid, ca atelier de prelucrare a laptelui, care procesa 200-400 de Iitri de lapte pe zi și oferea spre vânzare un prim derivat din laptele de vacă, telemeaua. Când am reușit să avem prima linie de pasteurizare, a luat viață laptele de consum", se prezintă compania. Astăzi, Bonas prelucrează zilnic 15.000 de Iitri de lapte, comercializat atât în cele 17 magazine proprii de prezentare din zona Clujului, cât și în rețelele de magazine și supermarket-uri.