Profitul companiilor de la BVB a crescut cu 33% in T3, iar afacerile s-au majorat cu 34% - 16 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 29 septembrie 2023 10:29, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Analistii au insa indoieli in privinta sustenabilitatii acestor rezultate Companiile listate pe piata principala a Bursei de la Bucuresti (BVB) au obtinut in trimestrul al treilea (T3) un profit net cumulat de aproximativ 490 de milioane de lei, cu 33% mai mare fata de castigul inregistrat in perioada similara a anului trecut. Afacerile acestor companii au crescut in aceeasi perioada cu 34%, pana la 9,86 miliarde de lei. Companii precum Alro Slatina (ALR), Transelectrica (TEL), Artrom Slatina (ART) sau Compa Sibiu (CMP) au avut un trimestru mult mai bun decat cel similar de anul trecut, reusind astfel sa compenseze rezultatele mai slabe ale unor societati din sectorul financiar, cum a fost cazul BRD si al majoritatii SIF-urilor. Calculele includ rezultatele financiare raportate de 59 dintre companiile de pe piata principala a Bursei, din care au fost excluse valorile extreme, respectiv com­paniile cu cel mai mare profit/cea mai mare pierdere in T3. In cazul bancilor, al SIF-urilor si al societatii de intermediere financiara Broker Cluj, in locul cifrei de afaceri au fost luate in calcul veniturile totale. Compania cu cel mai mare profit a fost Rompetrol Rafinare (415 milioane de lei), in timp ce la polul opus s-a situat cealalta companie petroliera mare de la Bursa, Petrom, cu o pierdere de 116 milioane de lei, potrivit standardelor internationale de raportare financiara (IFRS). „Am remarcat ca nu au mai fost pierderi financiare atat de mari la companiile cu datorii in valuta, pentru ca leul s-a apreciat putin. Cresterea profitului total s-a datorat in principal companiilor industriale si dovedeste ca au reusit sa faca un management al costurilor mai bun”, a declarat Adriana Marin, seful Departamentului de analiza al societatii de brokeraj UniCredit CAIB Securities Romania. T4 ar putea fi mai slab Aceasta a adaugat ca ramane totusi de vazut daca aceasta evolutie pozitiva a com­paniilor industriale este sustenabila, in conditiile in care pietele europene dau semne de incetinire. „Datele privind cresterile economice din unele piete europene, cum e cazul Germaniei, au aratat o incetinire fata de trimestrul anterior. In aceste conditii, am putea asista in trimestrul al patrulea nu neaparat la o scadere a cifrei de afaceri, dar la o incetinire a cresterii vanzarilor”, a mai spus Marin. In ceea ce priveste evolutia profitului bancilor, care, cu exceptia Bancii Transilvania, au dezamagit in trimestrul al treilea, analistul de la UniCredit CAIB considera ca acestea vor resimti in continuare influenta creditelor neperformante. „Ma astept ca bancilor sa le mai creasca veniturile din dobanzi in trimestrul al patrulea, in timp ce pe partea de comisioane nu cred ca vor fi evolutii deosebite. Este posibil sa inregistreze provizioane in crestere. De altfel, nu cred ca provizioanele au cum sa scada pana la jumatatea anului viitor”, spune Adriana Marin. BRD, a doua banca de pe piata romaneasca, a suferit in T3 o scadere drastica a profitului net, care a coborat cu 54%, pana la 107 milioane de lei. Banca Transilvania, pe de alta parte, a obtinut un profit net de 36,5 milioane de lei, doar cu 2% mai mic decat cel din trimestrul al treilea al anului trecut, dar atunci rezultatul a fost influentat de un castig exceptional de 13,8 milioane de lei din vanzarea participatiei de 50%, detinuta la firma de pensii BT Aegon. Excluzand acel castig, profitul bancii ar fi cu 55,8% mai mare.