(UNVR) A CONTRACTAT UN IMPRUMUT IN SUMA DE 5 MILIOANE LEI DE LA O SOCIETATE AFILIATA INDIRECT - 25 octombrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 2 mai 2023 12:54, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Recent, societatea Univers SA Râmnicu Vâlcea a încheiat un contract de împrumut cu persoana afiliată indirect SC Mercur SA Craiova (ambele societăţi fiind deţinute majoritar de SIF Oltenia) pentru suma de 5 milioane de lei, pentru o perioadă de 9 luni, cu o dobândă de 2,5% pe an peste dobânda de referinţă a BNR. În prezent, SC Univers SA are un capital integral privat, având următoarea structură: SIF Oltenia deţine un număr de 587.519 acţiuni, reprezentând un procent de 73,749% din capitalul social; iar alţi acţionari, persoane fizice şi juridice deţin un număr de 209.123 de acţiuni, reprezentând 26,25% din capitalul social. Capitalul social subscris şi vărsat la 31 decembrie 2015 al SC Univers SA este de circa 2 milioane de lei, reprezentând 800.000 de acţiuni, cu o valoare nominală de 2,5 lei. Tot recent, Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Univers SA a aprobat următoarele hotărâri: situaţiile financiare ale anului 2015 pe baza rapoartelor administratorilor, auditorului financiar şi al Comisiei de cenzori; repartizarea profitului net realizat în anul 2015, conform propunerii consiliului de administraţie (1,2 milioane de lei) şi fixarea dividendului brut pe acţiune; descărcarea de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar din anul 2015; bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2016; aprobarea nivelului remuneraţiei administratorilor pentru exerciţiul financiar 2016, începând cu data adunării generale ordinare şi până la data ţinerii AGA de închidere a exerciţiului financiar 2016; încheierea unei poliţe de asigurare pentru răspundere profesională a administratorilor; aprobarea întocmirii situaţiilor financiare anuale pentru anul 2015, conform IFRS, set independent de situaţiile financiare anuale întocmite şi publicate în conformitate cu legislaţia română în vigoare; alegerea auditorului financiar extern al societăţii pentru auditarea situaţiilor financiare ale anului 2016 (stabilirea valorii contractului de audit şi împuternicirea directorului general al societăţii pentru semnarea contractului de audit), etc. În anul 2015, societatea a desfăşurat activitate de închiriere a spaţiilor comerciale către bănci şi diverse societăţi, comercianţi de mărfuri nealimentare, alimentare şi alte activităţi. La 31 decembrie 2015, SC Univers SA avea închiriată suprafaţa de 6.212 metri pătraţi din totalul suprafeţei destinată activităţii de închiriere, respectiv de 6.720 de metri pătraţi. Contractele încheiate prevăd facturarea chiriei lunare cu echivalentul în lei a unui tarif în euro/mp sau suma lunară în lei, precum şi facturarea utilităţilor şi serviciilor prestate pentru buna desfăşurare a acestei activităţi. Aproape 50% din veniturile SC Univers SA provin din închirieri de spaţii: La data de 30 iunie 2016, veniturile din exploatare ale SC Univers SA erau în sumă de 2,7 milioane de lei, în structura lor cuprinzând: venituri din închirieri de 1,41 milioane de lei şi alte venituri din exploatare de 1,28 milioane de lei. Cifra de afaceri netă înregistrată în semestrul I 2016 este în sumă de 1,41 milioane de lei, în creştere cu 2% faţă de aceiaşi perioadă a anului anterior. Profitul brut din exploatare realizat în semestrul I 2016 este în sumă de 1,92 milioane de lei, înregistrând o creştere de 142% faţă de anul precedent. Un factor de risc ce poate afecta veniturile din activitatea de bază a SC Univers SA este scăderea veniturilor din chirii, pe fondul cererilor de reducere a chiriei de către locatari şi imposibilitatea închirierii spaţiilor comerciale libere, ca urmare a lucrărilor de modernizare desfăşurate de Primăria Râmnicului în zona spaţiilor comerciale proprietate a societăţii şi contextul economico-financiar local determinat de insolvenţa SC Oltchim SA, CET Govora şi a altor societăţi. În primul semestru din acest an SC Univers SA nu a efectuat cheltuieli de capital care să producă efecte asupra situaţiei financiare a societăţii. Nu au existat evenimente sau tranzacţii care să afecteze semnificativ veniturile din activitatea de bază. Potrivit raportului administratorilor SC Univers SA pentru anul trecut, prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015 societatea şi-a propus realizarea unui profit brut de 746.000 de lei, dar, la finele exerciţiului financiar, profitul brut total obţinut a fost dublu, de 1,5 milioane de lei. Din profitul brut al anului 2015 s-a constituit un provizion în sumă de 30.000 de lei pentru fondul de participare a salariaţilor şi conducerii executive la profit. Acţionarii SC Univers SA îndreptăţiţi să primească dividendele distribuite din profitul net realizat în exerciţiul financiar din anul 2015 sunt cei ce vor fi înregistraţi în registrul consolidat al acţionarilor la data de înregistrare care va fi aprobată de AGA, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 297/2004, privind piaţa de capital. La data de 31 decembrie 2015 imobilizările corporale ale SC Univers SA sunt în valoare brută de 9,52 milioane de lei. În conformitate cu prevederile OMFP nr. 1802/2014, în categoria investiţiilor imobiliare au fost trecute construcţiile aflate în patrimoniu care sunt închiriate sau au ca destinaţie activitatea de închiriere. În anul 2015 s-a înregistrat intrarea în patrimoniu a două imobile, respectiv: imobil de la Complex Hermes Ostroveni, punctul „Unitatea nr. 5-52”; imobil (construcţie plus teren), care a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare situat în Râmnicu Valcea strada Regina Maria nr. 4, bloc Cozia, parter, punctul „Unitatea nr. 2 Premial”. Imobilizările financiare din patrimoniu reprezentate de acţiuni ale unor emitenţi listaţi la Bursa de Valori Bucureşti s-au evaluat la finele anului, aplicându-se principiul prudenţei pentru acţiunile cotate şi netranzacţionate în ultimele 90 de zile, respectiv SC Galgros SA. A fost folosită metoda activului net ajustat cu 50% în funcţie de procentul de deţinere în capitalul social al societăţii emitente, iar pentru acţiunile cotate şi tranzacţionate în ultimele 90 de zile evaluarea s-a făcut conform ultimei cotaţii. Datoriile totale ale SC Univers SA au fost în sumă de 1,28 milioane de lei, dar societatea nu înregistrează debite restante faţă de bugetele de stat şi cel al asigurărilor sociale.