Deprecierea leului de saptamana trecuta, cea mai ampla de la atacul speculativ din 2008 - 11 iunie 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 3 octombrie 2023 02:13, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Moneda nationala a suferit in ultimele trei zile de saptamana trecuta cea mai puternica depreciere de la atacul speculativ din octombrie 2008 incoace, mai ampla chiar decat cea din timpul crizei politice de vara trecuta. Si totul fara a se petrece ceva semnificativ pe plan intern.Potrivit datelor BNR, cursul oficial a avansat in ultimele trei zile de saptamana trecuta (de miercuri pana vineri) cu circa 15,3 bani, respectiv cu circa 3,5%. O asemenea alunecare a leului nu s-a semnalat nici macar vara trecuta, in timpul crizei politice. Cea mai ampla scadere de trei zile a leului din iulie-august 2012 a fost de circa 1,7%, adica de doua ori mai redusa decat ceea ce am vazut saptamana trecuta. In vara lui 2012 macar aveam reactii ale actorilor din piata monetara la criza de pe plan intern. De data aceasta, pe plan intern mai degraba aveam de semnalat anumite lucruri pozitive, vezi decizii ale Justitiei, datele economice pe primul trimestru etc. Influenta principala a venit acum exclusiv din exterior, investitorii straini fiind cei care au condus in special cursul prin deciziile lor de a vinde din titlurile de stat cumparate la inceputul anului. De pe plan intern lucrurile au fost “influentate” poate doar prin neinterventia BNR in piata monetara. Derapajul de acum al leului (pe trei zile) este comparabil doar cu cel din perioada atacului speculativ din octombrie 2008. Atunci, leul s-a depreciat cel mai mult timp de trei zile cu 5,5%, cursul euro urcand cu 20,6 bani, exact la debutul atacului. Totul a fost amplificat atunci de deprecierea din 3 octombrie, cand cursul a sarit cu aproape 11,2 bani. A mai fost vorba de o depreciere accelerata in 18 noiembrie 2008, cand cursul a sarit cu 8,7 bani. De atunci si pana vineri, leul nu a mai pierdut intr-o singura zi atat de mult, respectiv cursul sa urce cu 7,7 bani. Probabil ceea ce s-a intamplat in octombrie 2008 i-a dat de gandit bancii centrale si acum nu a mai vrut sa repete o eventuala greseala. Pentru ca interventia de atunci, care intr-o prima faza a avut ca efect intoarcerea cursului spre 3,6 lei, din drumul sau spre 4 lei, s-a soldat ulterior cu revenirea cursului la 4 lei si apoi peste 4,3 lei. Iar in paralel, piata monetara era blocata de dobanzi uriase, dobanzi care au persistat peste 15% timp de sase luni si au gripat economia. Acum, daca investitorii straini detinatori de titluri de stat au vandut din detineri reactionand prin cresterea aversiunii fata de activele mai riscante, ei au fost limitati in a iesi din piata, intrucat cu cat cursul urca mai mult, cu atat randamentul lor se diminua. Iar o interventie a BNR, care sa le sustina cursul, le-ar fi stimulat iesirea masiva din piata, cu dezechilibre ample pentru randamentele aferente Ministerului de Finante si pietei monetare. Vedem ca dupa trei zile fierbinti pentru leu, cursul da semne de retragere. In jurul perioadei de referinta a BNR de azi, cursul se situa la 4,526 lei, cu circa 3 bani mai jos decat cursul official de vineri. Ramane de vazut cum vor reactiona in viitor investitorii straini care mai detin titluri de stat. Capital a semnalat inca de la inceputul anului ca o achizitie atat de masiva de titluri de stat de catre straini face Romania extrem de vulnerabila pe piata monetara/valutara. Ceea ce ii poate opri este doar statul, prin plata unor randamente mai mari, sau BNR prin neinterventie care sa le diminueze randamentele.