Sedinta de vara la BVB - 29 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 1 octombrie 2023 09:16, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta neconcludenta, in care indicii bursieri au inchis la niveluri apropiate referintei de miercuri. Lichiditatea pietei regular s-a cifrat la 24,76 milioane lei, fiind asigurata in proportie de 59,2% de transferurile insumand 14,67 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care s-au apreciat cu 0,68%, pana la pretul de 0,515 lei/actiune. "Desi atat piata cat si FP sunt pe un trend desendent interesul din partea investitorilor mari ramane ridicat pentru actiunile FP, acestia continuand sa acumuleze pachete importante", a declarat pentru Curierul National Cristian Negoita, broker la SSIF Confident Invest.In afara de tranzactiile cu titlurile Fondului Proprietatea, piata s-a aflat in expectativa, acest lucru vazandu-se nu doar volumele scazute, ci si din volatilitatea nesemnificativa la nivelul indicilor. Inchiderea a fost divergenta, cu o pierdere de 0,10% la nivelul indicelui compozit BET-C, si avansuri neglijabile, de 0,02% si 0,05%, pentru indicii BET si BET-FI. Indecizia investitorilor a fost nereflectata nu numai de oscilatiile modeste ale indicilor, dar si de evolutia diferita a actiunilor din componenta acestora. Astfel, pe 19 simboluri s-au consemnat cresteri, pe 28 de emitenti au coborat la nivelul capitalizarii bursiere, in timp ce cinci titluri au stationat pe palierele de cotare ale sesiunii de miercuri."In ultimele saptamani activitatea pe Bursa a fost destul de redusa, piata fiind animata mai ales de diverse preluari de societati efectuate de firmele controlate de Catalin Chelu si de tranzactii deal realizate pe Fondul Proprietatea", spune Negoita. Totusi, in opinia sa, acest nivel al tranzactiilor este obisnuit pentru perioada aceasta, fiind legat atat de concedii, cat si de absenta stirilor privind companiile listate la BVB. Investitorii prefera in aceste conditii sa astepte publicarea rezultatelor trimestriale.Ieri pe locul doi in topul rulajelor, cu transferuri totalizand 2,83 milioane lei, s-au situat titlurile SIF Oltenia (SIF5), care s-au depreciat cu 0,52%, pana la pretul de 1,332 lei/actiune. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au avut insa un declin ceva mai accentuat, de 1,58%, pana la pretul de 1,186 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 1,24 milioane lei. In rest, nicio alta actiune de pe acest segment nu a mai depasit o valoare a tranzactiilor de un milion de lei. "Lichiditatea in scadere de pe SIF-uri se datoreaza atat acalmiei generale din piata cat si faptului ca atentia investitorilor mari e orientata mai mult spre FP", spune Cristian Negoita.Brokerul de la Confident Invest sustine ca esecul ofertei la OMV Petrom (SNP) nu a influentat semnificativ evolutia cotatiilor in piata reglementata. El enumera printre cauzele insuccesului operatiunii de piata "perioada prost aleasa, modalitate netransparenta de derulare a ofertei, pret neatractiv, intermediarul prost ales, strategie gresita a acestuia". In conditiile in care exercitiul de la SNP nu a fost factor catalizator pentru piata, evolutia din a doua parte a verii ar putea fi influentata de evenimentele din pietele internationale. Negoita se asteapta sa ne confruntam cu "o perioada destul de tensionata pe piete". El a indicat o probabilitate ridicata ca atat in Europa cat si in SUA sa se ajunga la un consens in privinta problemelor principale, respectiv modalitatea de ajutorare a statelor periferice ale zonei euro si programul de reducere a cheltuilelilor publice federale americane.