Masuri de prevedere? BNR muta sase miliarde de euro din depozite la banci straine in bonduri occidentale - 14 octombrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 3 octombrie 2023 14:35, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Banca Nationala si-a majorat plasamentele in obligatiuni emise de guvernele si organizatiile guvernamentale straine cu 25 mld. lei (circa 6 mld. euro) in primele opt luni din acest an, diminuandu-si in paralel cu o suma comparabila depozitele constituite la bancile straine. Astfel, soldul depozitelor plasate la bancile din strainatate s-a injumatatit in primele opt luni, ajungand la 16,4 mld. lei (aproape 4 mld. euro), in timp ce sumele investite in obligatiuni emise de alte state au ajuns la 117,8 mld. lei (27,9 mld. euro), ceea ce reprezinta 75,9% din rezerva internationala totala. Investitiile in titlurile de stat straine au fost net superioare pe parcursul intregului interval. BNR pare sa fi incercat sa se adapteze conditiilor pietei si sa obtina randamente superioare din administrarea rezervelor valutare, care au ajuns la 33,6 mld. euro in septembrie si la acest nivel ridica si probleme de costuri importante. Comparativ cu august 2010, soldul depozitelor constituite de BNR a scazut cu 20,2 mld. lei (5 mld. euro), in timp ce plasamentele in titluri de stat s-au majorat cu 24,3 mld. lei (5,7 mld. euro). Deciziile privind plasarea rezervei valutare se iau de catre Comitetul de administrare a rezervelor internationale care functioneaza la BNR. Potrivit propriei strategii, BNR face plasamente in titluri emise de guvernul american, de agentii guvernamentale sponsorizate de guvernul SUA, de guverne sau agentii guvernamentale din UE, precum si de alte guverne care au rating AAA. De asemenea, pot fi facute plasamente si in obligatiuni emise de institutii supranationale sau chiar private daca titlurile sunt garantate cu active. In timp ce banca centrala poate cumpara obligatiuni emise de alte state, din considerente prudentiale nu poate cumpara direct titluri de stat emise de Ministerul de Finante. Chiar daca bancile centrale, in principiu, nu autofinanteaza deficitele bugetare ale propriilor state, Fed, Banca Angliei si Banca Centrala Europeana (BCE) au eliminat aceste restrictii odata cu accentuarea crizei financiare si au cumparat titluri de stat pentru a stabiliza pietele.