Rusia: Bursa de la Moscova, aproape de cel mai mare declin saptamanal din septembrie 2011 - 17 martie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 octombrie 2023 10:41, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Bursa de la Moscova ar putea inregistra, vineri, cel mai semnificativ declin din ultimii patru ani, in timp ce rubla se depreciaza fata de euro si dolar, dupa ce secretarul de stat american John Kerry a afirmat, joi, ca Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana sunt pregatite sa ia 'masuri foarte serioase', ca replica la referendumul de duminica din Crimeea pe tema alipirii peninsulei la Rusia, transmit Reuters si Bloomberg. Vineri dimineata, indicele Micex al bursei de la Moscova a scazut cu 4,5%, la 1.192,29 puncte, un declin de 24% fata de nivelul ridicat inregistrat la sedinta din 13 ianuarie 2013. Piata bursiera se indreapta spre cel mai semnificativ declin saptamanal din septembrie 2011.Obligatiunile rusesti au scazut pentru a sasea zi, randamentul bondurilor guvernamentale cu scadenta in februarie 2027 au atins nivelul record de 9,73%. dolarul american a atins valoarea record de 37 de ruble, in timp ce moneda euro a atins si ea un nivel record de 51,2 ruble.In reactie, Banca Centrala a Rusiei a cumparat valuta pentru a limita deprecierea rublei si, de asemenea, a decis sa majoreze de urgenta dobanda de politica monetara cu 150 de puncte de baza, pana la 7%. In cursul tranzactiilor de vineri, rubla a coborat la 43,04 unitati pentru un cos valutar in care dolarul are o pondere de 55%, iar euro de 45%.'Investitorii se tem de potentialele sanctiuni care ar putea urma dupa votul de duminica. Oamenii vand actiunile rusesti ca masura preventiva in cazul in care sunt impuse sanctiuni', a declarat analistul Dmitry Mikhailov, de la Alfa Capital Partners Ltd, Moscova.Actiunile companiei de utilitati Inter RAO UES au scazut cu 13%, la 0,63 copeici, in timp ce titlurile Mechel au inregistrat un declin de 16%, la 33,30 ruble.Autoritatile separatiste din Crimeea au adoptat, marti, o declaratie de independenta fata de Ucraina, in care parlamentarii locali au invocat in special precedentul Kosovo pentru a justifica demersul lor din punct de vedere al dreptului international.Duminica, 16 martie, este prevazut un referendum pe tema alipirii Crimeei la Rusia, dupa care autoritatile proruse din peninsula ar urma sa se adreseze Moscovei pentru ca republica sa anexata Federatiei Ruse.Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana sunt pregatite sa ia luni 'masuri foarte serioase', in replica la referendumul de duminica din Crimeea pe tema alipirii peninsulei la Rusia, a declarat, joi, secretarul de stat american John Kerry.