Fondurile de investitii ar putea plasa 140 de milioane de dolari pe BVB, in lunile urmatoare - 08 septembrie 2014

Versiunea din 4 octombrie 2023 11:17, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Fondurile de investitii care fac plasamente pe pietele de frontiera ar putea aduce pe Bursa de Valori Bucuresti /BVB/ 140 de milioane de dolari in lunile urmatoare, pe fondul cresterii ponderii Romaniei in indicele MSCI Frontier Markets 100, de la 2,23% la 3,38%, pana in noiembrie 2014.MSCI Frontier Markets 100 este un indice folosit ca si benchmark de mai multe fonduri de investitii si ETF-uri care au active in valoare de peste 14 miliarde de dolari. Indicele reflecta performanta pietelor de frontiera, punandu-se accent pe caracteristicile de tranzactionare, in special lichiditatea companiilor. Astfel, cresterea ponderii Romaniei in indice va atrage noi intrari de capital pe piata locala, pe cele cinci companii reprezentate, avand in vedere necesarul de ajustari pentru replicarea benchmarkului. O crestere a expunerii acestor fonduri de 1% pe Romania ar aduce aproximativ 140 de milioane de dolari pe bursa de la Bucuresti, se arata intr-un raport al casei de brokeraj Intercapital Invest, potrivit Agerpres. La sfarsitul lunii iulie, BVB a anuntat ca ponderea Romaniei in indicele MSCI Frontier Markets 100 ar urma sa creasca la 3,38%, pana in luna noiembrie 2014, de la valoarea de 2,23%, cat era la finalul zilei de 30 iulie 2014. Metodologia revizuita a indicelui a intrat in vigoare in luna mai, urmand sa fie implementata in sapte etape, pana in luna noiembrie a acestui an.Revizuirea indicelui vine in contextul reclasificarii Qatarului si a Emiratelor Arabe Unite, care au fost 'upgradate' de la piete de frontiera la piete emergente si astfel vor fi excluse din indice la finalul implementarii revizuirii. Ponderea cumulata a celor doua tari in indice insuma 35%. De asemenea, printre schimbari se numara si restrictionarea ponderii primelor doua tari, de la 50% la 40%, precum si cresterea capitalizarii free float-ului la valoarea de 240 milioane dolari.Cele cinci companii romanesti incluse in indice sunt Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), BRD-GSG (BRD) si Transgaz (TGN). La sfarsitul zilei de 1 septembrie, ponderea companiilor romanesti ajungea la o valoare cumulata de 2.59%.Un ETF pentru pietele de frontiera este iShares MSCI Frontier 100 ETF (simbol: FM), detinut de compania de investitii Blackrock. Cu active totale in valoare de peste 800 milioane de dolari, FM este al treilea cel mai mare fond ce urmareste pietele de frontiera, inregistrand o performanta de 16,65%. Fondul si-a marit expunerea pe toate companiile autohtone in lunile iunie, iulie, august.Cea mai mare crestere se inregistreaza pe expunerea Transgaz, valoarea detinerii crescand la sfarsitul lunii august fata de sfarsitul lunii iunie cu 297,52%. Urmatoarele sunt Romgaz si Petrom, cu cresteri de 39,05% si respectiv de 35,97%.La 29 august 2014, ETF-ul inregistra o expunere pe Romania de 2,47% din valoarea fondului, adica 19,733 milioane dolari. La aceste preturi, pentru a atinge ponderea Romaniei in indice de 3,38%, fondul va trebui sa ajunga la o expunere pe Romania in valoare de 27 milioane dolari, adica cu peste 7 milioane de dolari mai mult fata de valoarea actuala.Modificarea indicelui MSCI Frontier Markets 100 va avea efecte benefice pentru piata locala, atat din prisma intrarilor de capital, dar si datorita cresterii vizibilitatii bursei de la Bucuresti in randul investitorilor straini. Pe langa cele cinci companii deja prezente, Electrica ar putea fi si ea considerata pentru includerea in indice in luna noiembrie, odata cu revizuirea componentei.