Trezoreria isi mentine intentia de a extinde portofoliul cu operatiuni moderne si de a atrage straini ca dealeri primari - 13 mai 2015

Versiunea din 5 octombrie 2023 15:01, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Trezoreria vrea sa extinda portofoliul de instrumente incluzand operatiuni moderne de tip buy back (rascumparari in avans), bond exchange (preschimbare de titluri), reverse repo (rascumparari reversibile), dupa mai multi ani de tergiversari. Obiectivele urmarite sunt imbunatatirea lichiditatii, cresterea transparentei, precum si diversificarea si extinderea bazei de investitori. Totodata, Ministerul Finantelor intentioneaza sa lanseze mai multe obligatiuni in lei in urmatorii doi ani, programul pentru certificate de trezorerie ramane constant, valoarea eurobondurilor scade la 1 mld. euro pe an, in timp ce obligatiuni in euro pe piata interna si titluri in dolari nu vor mai fi emise in 2016 si 2017, potrivit Strategiei pentru managementul datoriei publice pentru perioada 2015-2017. Efectuarea unor tranzactii reversibile repo si a unor plasamente cu titluri de stat (securities lending) pentru administrarea lichiditatilor si sprijinirea activitatii formatorilor de piata se vor realiza dupa consultari in prealabil cu BNR in scopul coordonarii politicilor de finantare si administrare a lichiditatilor cu cele de politica monetara. Totodata, Ministerul Finantelor va colabora cu Banca Nationala pentru crearea cadrului procedural si tehnic in vederea atragerii si facilitarii accesului direct al institutiilor financiare internationale pe piata primara a titlurilor de stat in calitate de dealer primar, se mai arata in Strategia pentru managementul datoriei. In scopul largirii bazei de investitori pentru titlurile de stat emise pe piata interna, va fi lansat programul pilot de emisiuni de titluri de stat pentru populatie prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti.