Ergo Asigurari nu indeplinea cerintele de solvabilitate in S1/2019, dar isi va majora capitalul - 11 septembrie 2019

Versiunea din 6 octombrie 2023 12:39, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Ergo Asigurări nu îndeplinea cerinţele de solvabilitate în S1/2019, dar îşi va majora capitalul Mircea Nica ERGO Asigurări, parte a grupului german Ergo, nu îndeplinea la sfârşitul primului semestru (SI) indicatorii de solvabilitate, dar compania urmăreşte să îşi majoreze capitalul, după cum reiese din declaraţiile lui Mihai Popescu, directorul general al Ergo Asigurări. In prima parte a acestui an a apărut informaţia potrivit căreia grupul Ergo, unul dintre cei mai puternici asigurători din Germania, cu prime subscrise de 17,8 mld. euro în 2018, a ajuns la un acord cu grupul bulgar Eurohold pentru vânzarea operaţiunilor din România de asigurări generale şi de viaţă. Negocierile au durat circa şase luni, iar tranzacţia vizează atât businesul cu asigurări generale, cât şi cel de viaţă al Ergo, pe lângă România, tranzacţia urmărind şi afacerile grupului din Belarus şi Cehia. In urma anunţării acestor planuri de vânzare compania nu a mai încheiat contracte de asigurare cu noi clienţi, ceea ce a dus la înrăutăţirea indicatorilor financiari, inclusiv declinul solvabilităţii, astfel că Ergo Asigurări a fost pusă în situaţia de a aduce 'bani de acasă", respectiv de a-şi majora capitalul. 'Una din soluţiile pentru a putea îndeplini cerinţele de solvabilitate este cea de majorare a capitalului. O parte a majorării de capital am facut-o deja şi urmează să mai facem", a declarat MIHAI POPESCU directorul general al Ergo Asigurări pentru ZF Mihai Popescu, directorul general al Ergo Asigurări. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a identificat în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în primul semestru din 2019 existenţa 'unei singure companii din piaţă" care nu îndeplineşte indicatorii de solvabilitate, fără menţionarea numelui acestei companii. 'La sfârşitul lunii iunie a anului 2019 toate societăţile de asigurare, cu o singură excepţie, îndeplineau atât cerinţele necesarului de capital de solvabilitate (SCR), cât şi cerinţele minime de capital (MCR). De asemenea, ratele SCR şi MCR, calculate la nivelul pieţei ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţele de capital şi valoarea totală a necesarului de capital, au înregistrat valori supraunitare. Rata SCR la nivelul pieţei s-a situat la un nivel de 1,72, iar rata MCR la o valoare de 3,94", conform raportului ASF. Ergo Asigurări a încheiat primele şase luni ale anului 2019 cu prime brute subscrise în valoare de 19 milioane de lei. Compania se află în topul celor mai mari 11 companii de asigurări de viaţă la jumătatea anului. Ergo a intrat pe piaţa locală în 2010 prin înfiinţarea companiei de asigurări de viaţă. In 2015 nemţii s-au extins şi în piaţa asigurărilor generale prin achiziţia Credit Europe Asigurări, companie pe care ulterior au rebranduit-o în Ergo Asigurări. Ergo anunţase anterior intenţia de a intra pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA) până în 2018.