BCR vrea sa lanseze obligatiuni in lei pe care sa le listeze la Bursa de la Bucuresti - 19 noiembrie 2019

Versiunea din 6 octombrie 2023 12:40, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

BCR vrea să lanseze obligaţiuni în lei pe care să le listeze la Bursa de la Bucureşti BCR, a doua cea mai mare instituţie de credit din România după Banca Transilvania, intenţionează să lanseze o emisiune de obligaţiuni denominată în lei, pe care să o listeze la Bursa de la Bucureşti. 'Banca Comercială Română S.A, în calitate de Emitent, având rating BBB+ acordat de Fitch, informează investitorii cu privire la faptul că intenţionează să organizeze întâlniri cu investitorii în următoarea perioadă, cu privire la o potenţială emisiune inaugurală de obligaţiuni de tip Senior Non Preferred denominată în RON, ce ar putea fi lansată în funcţie de condiţiile pieţei', a transmis BCR. Prin urmare, banca românească cu capital austriac îşi poate trece numele pe lista instituţiilor de credit care activează în România şi care s-au finanţat prin intermediul mecanismelor pieţei de capital. Pe listă mai sunt Banca Transilvania, Garanţi, UniCredit Bank, Alpha Bank, Idea Bank, Patria Bank. Reprezentanţii băncii spun că valoarea emisiunii va fi stabilită de emitent şi anunţată investitorilor în conformitate cu reglementările aplicabile pieţei de capital. Urmează ca emisiunea să aibă un rating acordat de către Fitch. Se intenţionează ca obligaţiunile să fie oferite şi vândute investitorilor care sunt 'investitori calificaţi în sensul articolului 2(e) din Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE; să fie admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti', a transmis BCR. Pentru primele nouă luni din 2019, BCR a raportat un profit net de 349 mii. lei, în scădere cu 66% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ca urmare a constituirii unui provizion excepţional în al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinţe. Activele băncii s-au majorat cu circa 1 mld. lei, la 72 mld. lei, arată datele din raportul trimestrial al instituţiei de credit.