Primele trei companii dupa cresterea valorii de piata in ultimele 12 luni ofera randamente peste media pietei - 26 aprilie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 9 octombrie 2023 10:08, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

CELE trei companii de pe podiumul celor mai mari aprecieri ale valorii de piaţă din acest an au o capitalizare bursieră cumulată de 282,5 milioane lei, iar în 2016 au consemnat un profit total de 49,6 milioane lei. Acestea oferă randamente ale dividendelor peste media pieţei de la Bucureşti. Cea mai mare apreciere în ultimele 12 luni a fost înregistrată de Turbomecanica (TBM), ale cărei acţiuni au avansat în această perioadă cu 167,79%, până la o capitalizare bursieră de 52,83 milioane lei. Compania a realizat un profit de 16,21 milioane lei în 2016, conform rezultatelor preliminare, faţă de 3,87 milioane lei în 2015. Compania a propus distribuţia unui dividend brut în valoare de 0,0105 lei per acţiune, echivalentul unui randament de 7,3%. Suma totală ce va fi distribuită către investitori este astfel de 3,87 milioane lei. Acţionarii Electroargeş (ELGS), producător de electrocasnice, au decis distribuirea unui dividend brut per acţiune de lei, echivalentul unui randament de 11%. Profitul net înregistrat de Electroargeş în 2016 a fost de 16,48 milioane lei, faţă de 7,73 milioane anul precedent. Suma totală distribuită drept dividende este 12,55 milioane lei, reprezentând o rată de distribuţie de 76,15%. De asemenea, din propunerea producătorului mai face parte şi alocarea a 5% din profitul net către conducerea executivă şi salariaţi, în vreme ce tot 5% ar urma să fie distribuiţi către administratori. Capitalizarea bursieră a Electroargeş (ELGS) este de 116,15 milioane lei, după ce acţiunea producătorului de electrocasnice a crescut cu 161,79% în ultimul an, a doua creştere a segmentului principal de la Bucureşti, până la o cotaţie de 1,66 lei. în 2017, valoarea de piaţă a Electroargeş a crescut cu 71,65%, pe fondul unor tranzacţii de 52 milioane lei, în vreme ce indicele BET, referinţa bursei de la Bucureşti, a crescut cu aproape 17% în aceeaşi perioadă. Valoarea de piaţă a Oii Terminal (OIL) a crescut în ultimele 12 luni cu 95,39%, iar profitul net realizat de operatorul portuar în 2016 a fost de 17 mii. lei, dintre care 14,22 milioane lei sunt propuşi spre distribuire către investitori. Randamentul dividendelor OIL este de aproximativ 12,5%, dublu faţă de media pieţei.