Cum merg cele mai noi companii venite la bursa: de la minus 25% pentru Star Residence Invest la plus 96% in cazul SafeTech. Fata de plasament, o companie are 1.100% - 28 aprilie 2021

Versiunea din 9 octombrie 2023 10:08, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Cele mai recente şapte listări valorează împreună 610 milioane de lei. Un investitor care a cumpărat acţiuni SafeTech de 1.000 de lei în plasamentul privat are astăzi o investiţie de 11.750 lei. La polul opus, cine a cumpărat acţiuni Star Residence Invest de aceeaşi sumă în plasamentul privat are acum o investiţie de 1.400 lei. Acţiunile celor mai recente companii intrate în ringul bursier de la Bucureşti înregistrează faţă de prima şedinţă de tranzacţionare dinamici cuprinse între minus 24,5% pentru Star Residence Invest (simbol bursier REIT) şi 95,8% în cazul SafeTech Innovations (simbol bursier SAFE), potrivit cal­culelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB. Compania din imobiliare şi compania de securitate ciber­netică se află la poli opuşi şi în ceea ce priveşte dinamicile faţă de plasamentele private în care au fost vândute acţiunile, care sunt cuprinse între 41,3% la Star Residence Invest şi 1.075% în cazul SafeTech, arată calculele ZF.