Fondul Proprietatea merge inainte - 07 septembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 10 mai 2023 01:57, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Compania britanica va lista Fondul pana la finalul lui 2010 la BVB si pe alte piete internationale, dupa ce a primit ieri acordul actionarilor in proportie de 99,99%Contestatia depusa pentru selectia intermediarului a fost respinsa, astfel incat procesul de derulare a ofertei publice are cale liberaActionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat ieri, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al societatii. Actionarii si-au exprimat, de asemenea, in proportie de 99,99% acordul pentru listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti si pe alte piete internationale. Mark Mobius, presedintele Franklin Templeton, estimeaza ca pana la sfarsitul anului viitor, FP va fi listat atat la BVB, cat si la London Stock Exchange. Procesul derularii ofertei publice initiale in vederea aducerii Fondului in ringul bursier de la Bucuresti a avansat ieri, dupa ce comisia de selectie a intermediarului pentru listarea FP a respins contestatia formulata de firmele de brokeraj UniCredit CA-IB si KBC Securities privind oferta depusa de consortiul Raiffeisen Capital&Investment - BRD - ING Bank, care a castigat licitatia. Franklin Templeton va prelua administrarea fondului dupa publicarea deciziilor AGA in Monitorul Oficial. La AGA au fost prezenti 207 actionari care detin cumulat 70,36% din capitalul FP, iar numirea Franklin Templeton ca administrator unic al fondului a fost votata in proportie de 99,97% de actionarii prezenti la adunare. De asemenea, in AGA a fost aprobata si modificarea actului constitutiv in conformitate cu numirea companiei americane ca administrator unic. Activitatea administratorului unic va fi supravegheata de Comitetul Reprezentantilor, iar fondul nu va mai avea Directorat si Consiliu de Supraveghere. Actionarii FP au aprobat cu 99,99% de voturi listarea la BVB si pe alte piete internationale. Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfarsitul anului viitor, a declarat ieri Mark Mobius, presedinte director general al Franklin Templeton, companie care va administra activele fondului. "Listarea de la Londra cred ca va fi undeva la sfarsitul anului viitor deoarece perioada de pregatire necesita cam 6-9 luni. Listarea implica multe schimbari structurale. Va trebui sa obtinem suportul brokerilor de acolo. Trebuie sa facem roadshow-uri in care sa explicam investitorilor din SUA, China si alte tari, cine este Romania, unde este Romania. Trebuie sa punem Romania pe harta prin administrarea fondului", a afirmat Mobius, prezent la AGA, potrivit Mediafax. Reprezentantii Franklin Templeton au mai precizat ca documentele de listare sunt gata in proportie de 90%, insa asteapta raportul de audit. Consortiul RCI - BRD - ING, confirmat ca intermediar al ofertei de listare la BVBComisia de selectie a intermediarului pentru listarea FP a respins contestatia formulata de firmele de brokeraj UniCredit CA-IB si KBC Securities privind oferta depusa de consortiul Raiffeisen Capital&Investment - BRD - ING Bank, care a castigat licitatia. Cele doua firme contestatare au sustinut ca oferta consortiului castigator a fost depusa dupa expirarea termenului legal. Totodata, cele doua firme de brokeraj au solicitat reanalizarea ofertei depuse, nefiind multumite de punctajul primit. "Contestatia noastra a fost respinsa. Dansii au motivatiile lor, cu care noi in continuare nu suntem de acord. De fapt, nici nu ne asteptam la un alt raspuns. Interesul nostru nu este sa cream o situatie neplacuta pentru oficialii fondului si actionari, asa ca ne vom opri aici cu aceasta poveste", a declarat pentru Mediafax directorul general al UniCredit CA-IB, Liviu Giugiumica.UniCredit si KBC au sesizat, pe 18 august, comisia de selectie a intermediarului din cadrul FP, sustinand ca RCI, ING si BRD au depasit termenul-limita de depunere a ofertelor. "Va amintim faptul ca la momentul la care receptia a anuntat secretara Fondului Proprietatea de prezenta acestui ofertant, inainte de ora 14:00, secretara a fost intarziata in a raspunde receptiei deoarece le-a acordat suportul necesar reprezentantilor consortiului dvs., care au completat in acea perioada documentatia, inclusiv primind documente pe fax. Nu intram in detalii cu privire la aceste aspecte, deoarece comisia a decis deja sa nu considere aceste aspecte ca nerespectari ale procedurii, dar consideram ca nu exista temei legal pentru invocarea unui incident procedural, atat timp cat o intarziere e cauzata si de faptul ca secretara Fondului Proprietatea a intarziat in a raspunde receptiei datorita incidentelor procedurale cauzate de dvs.", se spune in raspunsul comisiei de selectie la contestatia formulata de KBC si UniCredit.Corin Trandafir, Cristian Busu, Monica Maurer Gheorghe, Bogdan Dragoi si Sorin Mandrutescu sunt membrii Comitetului Reprezentantilor al Fondului Proprietatea, alesi ieri de actionari in cadrul AGA. Corin Trandafir este avocatul familiilor Auschnitt si Malaxa, cei mai mari actionari minoritari ai fondului, Bogdan Dragoi este secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, Cristian Busu este membru in Directoratul FP, Monica Maurer Gheorghe a fost consilier in cabinetul fostului ministru Adriean Videanu, iar Sorin Mandrutescu este presedintele Camerei de Comert Americane in Romania (AmCham) si seful Oracle Romania. FP va rascumpara 10% din titluri, in cazul in care cotatia scade sub valoarea unitara a activului netActionarii Fondului Proprietatea au aprobat rascumpararea a maximum 10% din titluri, la preturi cuprinse intre 0,2 lei si 1,5 lei pe unitate, in cazul in care cotatia bursiera va fi mai mica decat valoarea unitara a activului net. Mark Mobius, presedinte director general al Franklin Templeton i-a informat pe actionarii fondului ca programul de rascumparare s-ar putea derula numai in cazul in care pretul actiunilor FP la Bursa ar fi mai mic decat valoarea unitara a activului net. Astfel, programul de rascumparare poate fi initiat doar dupa listarea fondului.