Update to chaos - Trade Talk 19 iulie 2024
Cat de puternice sunt solutiile moderne de securitate cibernetica? Suficient incat sa tina avioane la sol.
O multime de site-uri au picat azi, anumite banci s-au trezit offline, iar o serie zboruri au fost anulate. Motivul? O actualizare facuta de CrowdStrike. Compania de securitate cibernetica se confrunta cu o problema majora cauzata, potrivit propriilor declaratii, de un update al solutiei cloud Falcon Sensor. Problema a afectat serviciile cloud ale Microsoft, cu impact generalizat.
Actiunile CrowdStrike au o scadere de doua cifre in tranzactiile pre-market de azi, dupa acest incident. La un moment dat, declinul s-a apropiat de 20%, ceea ce ar putea fi cea mai proasta zi din istorie pentru CrowdStrike.
Declinul vine dupa o performanta extrem de buna in acest an, cu o crestere de 40% a actiunilor de la 1 ianuarie incoace. In ultimele 12 luni, valoarea actiunilor CrowdStrike a crescut de peste doua ori, in contextul in care securitatea cibernetica bazata pe AI este in voga. In aceste conditii, CrowdStrike a ajuns chiar sa fie considerata, la un moment dat, noua Nvidia.
Situatia de vineri nu a avut un impact negativ pentru intreaga piata de solutii de securitate cibernetica. Dimpotriva, concurentii CrowdStrike par fericiti: traderii vad in eventuala scadere a credibilitatii CrowdStrike o oportunitate pentru rivali. Actiunile Palo Alto Networks cresc cu circa 3%, in timp ce Fortinet urca cu aproape 2% in pre-market. Zscaler si Cloudflare au cresteri de aproape 1%. Aprecierile au fost chiar mai mari initial, dar s-au temperat pe masura ce ora deschiderii burselor din SUA se apropie.
Indicentul de astazi ar putea fi o lovitura dura pentru compania care a fost recent o atractie a pietei bursiere. Dupa ce si-a stabilit pozitia pe piata in domeniul securitatii endpoint, protejand conexiunea dintre retelele corporative si dispozitivele angajatilor, CrowdStrike s-a extins in diverse domenii, cum ar fi securitatea cloud sau protectia identitatii.
Cine e Palo Alto Networks, cel mai fericit rival?
Securitatea cibernatica e mai importanta ca oricand, in contextul in care avansul tehnologic creeaza un toolkit mai sofisticat si pentru hackeri. Intr-o lume in care datele sunt resursa cea mai de pret, lupta de a pune mana pe ele, prin orice mijloace, devine tot mai dura. Aceste schimbari au crescut importanta solutiilor de securitate cibernetica, marind ponderea companiilor din domeniu in portofoliile investitorilor.
Palo Alto Networks si CrowdStrike sunt doua companii care s-au remarcat in mod special in acest boom, fiind concurenti directi pe mai multe segmente de piata. Totusi, in vreme ce Palo Alto Networks s-a axat initial pe securitatea retelelor, CrowdStrike s-a lansat cu o abordare de securitate cloud-first, axata initial pe solutii endpoint, si s-a extins in alte domenii, cum ar fi protectia identitatii. Desi ambele companii au o popularitate in crestere accelerata, CrowdStrike a beneficiat de o crestere mai rapida, castigand teren in fata Palo Alto Networks.
Daca ne uitam doar la cresterea veniturilor, CrowdStrike pare sa aiba un avantaj vizibil. Totusi, acesta este si un efect secundar al unui business mai mic. Cresterea veniturilor incetineste pe masura ce CrowdStrike recupereaza din decalaj.
Pe bursa, Palo Alto Networks a crescut de la inceputul anului cu circa 12%, mult mai putin decat CrowdStrike. In ultimele 12 luni, actiunile companiei au urcat cu aproape 32%, de peste 4 ori mai lent decat cele ale CrowdStrike.
Totusi, in cel mai recent trimestru (al treilea fiscal), Palo Alto Networks a raportat rezultate bune, peste estimarile din piata. Astfel, compania a anuntat venituri de 1.98 mld. USD, reprezentand o crestere anuala de 15%, usor peste asteptarile analistilor. Profitul net a fost de 279 mil USD, fata de 108 mil. USD in perioada similara a anului trecut, depasind semnificativ prognozele. Spre comparatie, CrowdStrike a raportat, in cel mai recent trimestru, venituri de 921 mil. USD, in crestere cu 33%.
Diferenta de dimensiune isi spune cuvantul atunci cand ne uitam la cresteri, insa un eveniment atat de grav ca cel de astazi ar putea taia din aripile CrowdStrike.
TOP TRENDING
Cu ochii pe exporturi: Adrian Cocan, co-fondator al brandului Laptaria cu Caimac, detinut de Agroserv Mariuta, spune ca, anul trecut, compania a realizat sub 1% din cifra de afaceri la export, in special pe piata din Uniunea Europeana, dar se uita la cresterea livrarilor peste hotare mai ales in contextul in care piata chinezeasca s-a deschis producatorilor romani de lactate.
Demisie: Holde Agri Invest anunta ca Daniel Adam, directorul financiar al companiei, va pleca din functie incepand cu 1 septembrie.
Strategie validata: Decizia de a vinde abonamente mai ieftine, cu reclame, pare sa se dovedeasca un loz castigator pentru Netflix. Platforma a anuntat o crestere puternica a activitatii de publicitate. Streamer-ul a declarat ca numarul de abonamente sustinute de publicitate a crescut cu 34% in trimestrul al doilea, comparativ cu acelasi trimestru al anului trecut. Per ansamblu, veniturile si profitul companiei au depasit usor asteptarile.
Pesimism: Domino's Pizza estimeaza o scadere a vanzarilor comparabile in trimestrul al treilea si si-a redus tinta privind extinderea retelei la nivel international. In consecinta, actiunile au inregistrat un declin puternic.
Una calda, una rece: Actiunile Volvo Cars au crescut puternic joi, dupa ce compania a raportat un salt impresionant al profitului operational anual pentru al doilea trimestru. Actiunile au inchis in crestere cu 11% dupa ce profitul operational de baza a crescut cu 28% in ritm anual, la un nivel record. Astazi, actiunile companiei scad cu 7%, dupa un avertisment privind tarifele impuse Chinei.
STIAI CA?
O incalcare a securitatii datelor costa in medie 4.45 mil. USD. Nu e de mirare sa vedem un interes atat de mare pentru actiunile companiilor de cybersecurity.