Fara OPP la (CMVX) - 19 august 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 10 mai 2023 23:44, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

CNVM a revocat decizia prin care a aprobat oferta de preluare a Comvex Constanta (CMVX) lansata de ArcelorMittal deoarece operatorul portuar a castigat la Inalta Curte de Casatie si Justitie un proces cu grupul siderurgic privind o majorare de capital din 2008. La finalul lunii aprilie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat castig de cauza Comvex intr-un proces in care ArcelorMittal a contestat anularea actiunilor subscrise de una dintre subsidiarele sale la o majorare de capital de la operatorul portuar. In urma deciziei, participatia subsidiarei ArcelorMittal, Expert Placement Services Ltd., a scazut sub 33%, nivelul de la care compania trebuie sa deruleze o oferta obligatorie de preluare. Conducerea Comvex a inregistrat la 5 august valoarea noului capital social al companiei la Oficiul Registrului Comertului, iar CNVM a revocat decizia prin care a aprobat lansarea ofertei de catre ArcelorMittal.In octombrie 2008, capitalul social al Comvex a fost suplimentat cu aproape 3,1 mil. lei, de la 11 mil. lei la 14,1 mil. lei, suma care nu include subscrierea Expert Placement Services Ltd. La acea data, CA al Comvex a anulat actiunile subscrise de Expert Placement Services Ltd, in valoare de 1,9 mil. lei, si a returnat banii. Conducerea Comvex a motivat decizia prin faptul ca subsidiara ArcelorMittal nu avea dreptul sa participe la majorarea capitalului intrucat nu a derulat o oferta de preluare in termen de doua luni de la data atingerii pragului de 33%.Expert Placement Services Ltd. a cumparat in iulie 2008 un pachet de 36% din titlurile Comvex, insa oferta de preluare a companiei a fost lansata abia la finele lunii octombrie, de ArcelorMittal. Potrivit legislatiei pietei de capital, actionarii care depasesc pragul de 33% din actiunile unei companii sunt obligati sa faca oferta de preluare pentru restul titlurilor, in termen de doua luni.Deoarece conducerea Comvex a anulat actiunile subscrise de subsidiara grupului ArcelorMittal, participatia Expert Placement Services Limited a fost diminuata de la 36% la 28,13%. Astfel, ArcelorMittal nu mai avea dreptul sa deruleze oferta de preluare la operatorul portuar. Grupul siderurgic a atacat in instanta decizia conducerii Comvex, iar din acest motiv CNVM a suspendat derularea ofertei de preluare pana la finalizarea procesului.