Chestiunea (RRC) devine fierbinte - 25 august 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 mai 2023 10:30, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Inca din luna martie, de la primul sau interviu acordat presei din Romania, CEO-ul Rompetrol spunea ca nu vede nicio problema in a fi partener de afaceri cu statul roman. Intentiile de plata partiala a kazahilor se puteau citi de pe atunci printre randuri. Cum insa timpul a trecut si luna septembrie - deadline-ul obligatiunilor - este aproape, CFO-ul Rompetrol, Dmitry Grigoriyev, va iesi public miercuri dimineata intr-o conferinta de presa pentru "clarificari privind obligatiunile scadente la 30 septembrie 2010, precum si aspecte referitoare la finalizarea ofertei publice de preluare, pe care compania a derulat-o pentru Rompetrol Rafinare". "Obligatiunile nu sunt o chestiune atat de fierbinte. E o lege, dar cred ca devine fierbinte pentru ca timpul zboara", spunea in luna martie CEO-ul Rompetrol, Sadoukhas Meralyiev, in primul sau interviu acordat presei din Romania. Inca de pe atunci CEO-ul Rompetrol vorbea despre o plata partiala, care ar pastra KazMunaiGaz in pozitia de actionar majoritar, statul devenind actionar minoritar: "Avem trei variante: sa platim toata suma (571,3 milioane euro), a doua varianta e sa nu platim nimic si sa convertim totul in actiuni, statul avand astfel 51%, dar mai avem si o varianta intermediara. Varianta intermediara inseamna sa platim partial. Proiectul a fost ratificat de parlament, toate cele trei variante sunt posibile, nu gresim cu nimic daca o alegem pe oricare". Intarind optiunea platii partiale, Meralyiev a repetat de multe oi de-a lungul interviului - iar opinia sa a fost reluata pe scurt in aparitiile publice ale CFO-ului Dmitry Grigoryiev - ca ar considera chiar sanatos pentru companie un parteneriat cu statul: "Eu sunt destul de flexibil. E bine sa lucrezi singur, dar si sa fii partener cu guvernul e foarte bine. Da, e bine sa stai in aceeasi banca cu guvernul in aceasta tara, cred ca e foarte bine. Aceasta e insa parerea mea personala".