Al doilea smen cu (RRC) - 26 august 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 mai 2023 10:35, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

KazMunaiGaz stia de la achizitia din 2007 a Rompetrol ca are posibilitatea de a rascumpara doar o parte din obligatiunile de 2,4 miliarde de lei, scadente la 30 septembrie 2010, a anuntat directorul financiar al companiei, Dmitry Grigoriev, intr-o conferinta de presa. "Am cumparat Rompetrol in 2007 si am ajuns la concluzia ca vom actiona inspre binele companiei. Nu ne-am schimbat viziunea de la achizitie pana acum", a declarat Grigoriev in privinta obligatiunilor. Intrebat daca grupul a comunicat Executivului faptul ca nu va rascumpara toate obligatiunile scadente in perioada cand se concepea bugetul de stat pe acest an, oficialul a anuntat ca a spus acest fapt Guvernului inca de anul trecut, dar ca discutiile oficiale au inceput in februarie. Pana acum, compania a platit 71 de milioane de dolari la inceputul lunii august si va plati 24 de milioane de dolari dobanda pe acest an. Aceasta suma va permite grupului Rompetrol sa detina in continuare majoritatea la Rompetrol Rafinare, compania al carei principal activ e rafinaria Petromidia. Rompetrol sustine ca are dreptul sa transforme restul de obligatiuni in actiuni ale statului la Rompetrol Rafinare. Potrivit avocatului Stefan Damian, de la casa Tuca, Zbarcea & Asociatii, care asista Rompetrol, dupa conversia obligatiunilor neplatite, statul roman va ajunge la o participatie de peste 40%. "Nu facem nimic ilegal, ne exercitam anumite drepturi pe baza unei conventii", a mai declarat ieri Damian. Mai mult, compania ia in calcul inchiderea Petromidia. "Statul a spus ca nu doreste sa fie actionar la Rompetrol Rafinare. Ne gandim la ce posibilitati avem sa manageriem rafinaria impreuna cu statul. Daca nu vom avea cash flow la rafinarie, vom avea optiunea sa o inchidem", a afirmat Grigoriev. El a mai spus ca rafinaria nu va avea profit pana in 2013. Iar inchiderea rafinariei ar face o gaura de 1,5 miliarde de dolari la buget, provenind din TVA, accize si impozit pe venit. Guvernul a transformat in 2003 datoriile istorice ale Petromidia in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani, scadenta la 30 septembrie 2010. In total, obligatiunile sunt 571 de milioane de euro. Sa moara capra statului Oficialii Rompetrol au atacat ieri foarte dur Ministerul Finantelor si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) in problematica obligatiunilor. Dmitry Grigoriev, directorul financiar al Rompetrol Group, a declarat ieri ca in 2003 Banca Mondiala "a dat recomandari ca statul sa inchida rafinaria" si ca altor societati privatizate le-a sters datoriile istorice. Grigoriev a mai acuzat ca "anumiti comisari (de la CNVM) fac declaratii publice pentru a manipula bursa. Au manipulat pretul si l-au crescut de doua ori". Avocatul Gheorghe Musat, de la casa "Musat & Asociatii", a acuzat si el CNVM de "ingerinte in viata unei companii private", comportament abuziv si "cereri inepte". De asemenea, Ana Niculescu Sova, de la firma de avocatura NNKDP, a anuntat ca, in cazul in care nu se ajunge la un consens cu statul, Rompetrol poate declansa "o cascada de aparari" de la tratatele semnate de Romania pentru protectia investitiilor straine pana la un proces la curtea de arbitraj international.