BRD Sogelease a incheiat anul trecut contracte de leasing de 99 mil. euro, in crestere cu 35% - 04 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 mai 2023 22:44, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

BRD Sogelease IFN SA, filiala de leasing a BRD - Groupe Société Générale, a incheiat anul trecut peste 1.400 de contracte, cu o valoare a bunurilor finantate de 99 milioane euro, in urcare cu 35% fata de anul anterior. BRD Sogelease a anuntat ca din totalul finantarilor 32% au reprezentat vehicule, 53% echipamente si 15% imobiliare, avand astfel o distributie echilibrata in ceea ce priveste riscul de finantare. "O crestere semnificativa s-a inregistrat in finantarea sectorului imobiliar in contextul sporirii finantarilor de tip "sale & lease-back", aceasta dovedindu-se o solutie viabila de obtinere a lichiditatilor in conditiile unei perioade de criza. Cea mai puternica scadere s-a inregistrat in 2010 in domeniul finantarilor de vehicule si de echipamente pentru constructii, ca urmare a blocajului celor doua sectoare. In 2010, BRD Sogelease a imbunatatit procesul de recuperare si revalorificare al activelor aferente contractelor reziliate", se arata intr-un comunicat al companiei.In contextul reducerii nivelului finantarilor si al rearanjarii portofoliului de bunuri achizitionate in sistem leasing, BRD Sogelease si-a consolidat pozitia de piata, situandu-se in topul primilor 3 jucatori ai pietei de leasing, se mentioneaza in comunicat. "Pentru anul in curs, strategia noastra urmareste conservarea portofoliului existent, incheierea de noi contracte de leasing si lansarea unor noi produse prin perfectarea de parteneriate de afaceri cu dealeri si furnizori de bunuri", a declarat in comunicat directorul general al BRD Sogelease, Vorles Morlot.La inceputul anului 2011 firma de leasing a incheiat un nou parteneriat cu Citroën Romania, importatorul marcii Citroën si, odata cu initierea acestei colaborari, firma va derula o oferta promotionala pentru doua dintre modelele Citroën, respectiv DS3 si noul C4.