Karl Keller, Hyposwiss: Nu credem ca discountul urias de la SIF-uri este justificat - 29 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 mai 2023 00:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Fondul elvetian detine actiuni de 8,6 milioane de euro la societatile de investitii financiare Fondul Hyposwiss Danube Tiger – unul dintre cei mai importanti jucatori straini care au plasamente la BVB – nu si-a schimbat portofoliul in ultimele luni, tocmai pentru ca administratorii considera ca actuala structura este cea mai potrivita cu strategia adoptata. Chiar si in aceasta situatie, va­loarea activelor din Romania a inregistrat in ultimele luni o crestere importanta, numai pe baza aprecierii cotatiilor actiunilor detinute. Actiunile SIF Oltenia au ajuns, la finalul lunii februarie, la o pondere de 2,07% din activele fondului Hyposwiss Danube Tiger, dupa ce, in ianuarie, singura expunere importanta pe Romania era detinerea de titluri de stat, cu o pozitie de 2,7% din active. Karl Keller, managerul fondului Hyposwiss Danube Tiger, a declarat ca in ultima perioada fondul nu a putut si nu a cumparat actiuni SIF, iar cresterea participatiei SIF Oltenia in cadrul portofoliului de active se datoreaza aprecierii cotatiilor si a valorii activelor fondului. In februarie, SIF5 a avut o crestere de 8,23%, fiind depasita numai de SIF2, cu o apreciere de 8,36%. Pe parcursul lunii martie, castigurile aduse de SIF-uri s-au diferentiat. Cel mai mult au crescut actiunile SIF4 (20,49%), urmate de SIF3 (13,32%) si SIF1 (11,03%), ultima pozitie in acest top revenind actiunilor SIF5, cu o apreciere de numai 9,8%. „SIF-urile sunt investitii clasice pe termen lung. Noi nu credem ca dis­countul urias fata de activul lor net este justificat. In plus, randamentul dividendului este atractiv. Dar guvernanta corporativa este o problema, iar o parte a discountului fata de VAN este justificata de lichiditate si diversificarea redusa a portofoliilor SIF-urilor”, a declarat Keller. Portofoliu de 23 mil. € la BVB Potrivit raportului Hyposwiss Danube Tiger, de la finalul lunii februarie, expunerea in RON reprezenta 28,5% din active, valoarea acestora fiind de 76,91 milioane euro. In topul pozitiilor fondului se inscriau obligatiuni corporative emise de Egger Austria (5,86% din active), Zagrebacki Holding Doo Croatia (3,02% din active), titluri de stat emise de Ungaria (2,81%), de Romania (2,69%) si doua serii din Austria (2,07% si respectiv 2,05% din active). Pe langa acestea, intre cele mai bune pozitii se numarau si actiuni listate la bursele din regiunea Europei de Est – PZ Cormay Polonia (3,75% din active), Vimetco (2,94%), Gabriel Res. Ltd Canada (2,1%) si SIF Oltenia (2,07%). Potrivit ultimei structuri a portofoliului Hyposwiss Danube Tiger - din 28 octombrie - si luand in considerare ca nu au fost modificari importante in strategia fondului, in prezent valoarea detinerilor la BVB a ajuns la 23,21 milioane de euro. Primele cinci pozitii in topul expunerii de pe piata autohtona sunt detinute de SIF5, SIF2, Compa Sibiu, SIF3 si SIF4, detinerea cumulata la SIF-uri ajungand la 8,6 mili­oane de euro. „In prezent, cele mai mari in­vestitii ale Hyposwiss in Romania sunt in actiunile SIF. Acestea sunt conforme cu strategia fondului, orientata catre valoare. Nu au fost realizate noi investitii in Romania de mult timp avand in vedere ca mana­gementul fondului considera ca actualul portofoliu este cel mai bine pregatit sa beneficieze de situatia macroeconomica a tarii in cazul in care aceasta se schimba in bine”, a explicat Karl Keller. Hyposwiss a cumparat in premiera actiuni FP Desi FP a fost listat la BVB de la finalul lunii ianuarie, Hyposwiss Danube Tiger abia saptamana trecuta a devenit cumparator al acestora. „Privesc Fondul Proprietatea ca pe una dintre cele mai interesante investitii pentru straini pe piata romaneasca, pentru ca ofera atat o valoare fundamentala si diversificare, dar si o lichiditate decenta. Provocarea este insa guvernanta corporativa adoptata in companiile detinute de stat. Chiar astazi (n.r. – 24 martie) Hyposwiss Danube Tiger a cumparat pentru prima data actiuni FP si intentioneaza sa isi majoreze pozitia in viitor”, a explicat Karl Keller, fara a preciza insa mai multe amanunte.