(BVB) a scazut cu 3,7%, influentata de corectiile pietelor externe, dar lichiditatea este in crestere - 13 septembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 mai 2023 12:54, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)

Indicele compozit al Bursei de la Bucuresti a scazut cu 3,68%, cu un ritm mai alert pe actiunile companiilor din domeniul financiar, piata fiind mult mai animata dupa corectiile vizibile inregistrate de bursele vest-europene. Acest fapt a determinat reintoarcerea la tranzactionare a unui numar mai mare de investitori, astfel ca valoarea transferurilor incheiate in sedinta de ieri a urcat la 40,25 milioane de lei (9,4 milioane de euro), din care 61% reprezinta numai transferuri cu titlurile FP. Un rulaj mai mare decat cel de luni a fost inregistrat la 2 septembrie, cand operatiunile au totalizat 79,8 milioane de lei (18,8 milioane de euro). Inca din deschidere, jucatorii prezenti la tranzactionare au plasat ordine pentru volume reduse de actiuni, la preturi din ce in ce mai mici decat la inchiderea sedintei de vineri, astfel ca piata s-a aliniat la linia descendenta a burselor vest-europene, care inca din primele minute au scazut cu pana la 3,3%. ,,Stirile privind un iminent default al Greciei, dar si cele ca ratingurile principalelor banci franceze ar putea fi reduse de catre agentiile de rating nu au facut decat sa reaprinda cele mai pesimiste temeri ale unora dintre investitori, acestia devenind mult mai temperamentali si probabil influentati de panica au inceput sa faca exitul de pe actiuni. Se pare ca problema datoriilor suverane din Europa si SUA este departe de a se termina, acest lucru agravand si mai mult situatia economica actuala, care oricum este foarte fragila", a declarat directorul de tranzactionare al Intercapital Invest, Mihai Muresian. Aceasta incertitudine este alimentata si de liderii politici, care nu vin cu masuri clare care sa influenteze pietele si sa readuca increderea investitorilor. La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide 10 actiuni, era in scadere cu 3,75%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 4,32% sub inchiderea de vineri. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), consemna un recul de 3,71%. Actiunile SIF-urilor au inregistrat corectii cuprinse intre 3,85% si 4,64%, iar titlurile FP au coborat cu 2,67% si s-au apropiat de cel mai redus pret atins de la listarea la BVB, de 0,395 lei. Indicele extins al Bursei BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a scazut cu 3,85%. Corectii importante au inregistrat si actiunile Erste (7,79%), OMV Petrom (5,76%), BRD (4,89%) si Banca Transilvania (2,88%). La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 4,2%, linia fiind urmata si de pietele din Europa Centrala si de Est, care consemnau corectii cuprinse intre 1,2% si 3,8%. Pietele mature au coborat vizibil, dupa ce demisia de vineri a economistului german Juergen Stark din conducerea Bancii Centrale Europene (BCE) a reaprins temerile investitorilor ca autoritatile nu vor putea ajunge la o solutie permanenta care sa puna capat crizei datoriilor de stat din zona euro. Actiunile marilor companii europene au atins luni minimul ultimelor 26 de luni, iar de la inceputul anului au scazut cu peste 20%, trase in jos de titlurile bancare, din cauza temerilor investitorilor ca Grecia va intra in incapacitate de plata, transmite Reuters. Indicele paneuropean FTSEurofirst 300 a scazut cu 2,6%, in timp ce indicele mondial MSCI a pierdut 1,4% si se indreapta spre un declin de 20% de la nivelul maxim atins in acest an. In acelasi timp, pe piata de la Paris, actiunile Societe Generale, actionarul majoritar al BRD, erau in scadere cu 8,74%, iar titlurile BNP Paribas si Credit Agricole coborau cu 11,49% si, respectiv, cu 8,14%.