Ioan Cuzman: Piata va mai cadea si nu doar din cauza a ceea ce s-a intamplat la Tokyo - 18 martie 2011

Versiunea din 13 mai 2023 14:23, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa de la Bucuresti are a patra crestere la nivel mondial de la inceputul anului Actiunile principale listate la Bursa de la Bucuresti (BVB) au inregistrat unele dintre cele mai mari cresteri la nivel mondial de la inceputul anului, indicele BET ocupand locul al patrulea intr-un top calculat pe baza performantelor a 79 de piete, potrivit datelor firmei de investitii Bespoke Investment Group. Cu toate acestea, unii dintre administratorii de investitii de pe plan local se asteapta ca actiunile romanesti sa sufere o corectie mai puternica pe par­cursul anului. SIF Banat Crisana a surprins recent investitorii, anuntand o majorare cu 50% a dividendului pe care intentioneaza sa il acorde investitorilor fata de valoarea prezentata initial. Decizia a fost luata, potrivit administratorilor societatii, inclusiv ca urmare a discutiilor cu unii dintre actionarii SIF, nemultumiti de valoarea mai modesta a acelui dividend in comparatie cu ceea ce ofera celelalte SIF-uri. „Am avut o discutie cu unii actionari, care nu erau multumiti de faptul ca dividendul de la noi era cel mai slab dintre cele oferite de SIF-uri. Dupa aceea, s-a analizat in sedinta Consiliului de administratie si s-a hotarat sa se majoreze dividendul. Trebuie sa recunosc insa ca nu am fost foarte incantat, deoarece cred ca societatea ar trebui sa aiba mai multe resurse pentru a in­vesti”, a declarat Ioan Cuzman, presedintele SIF Banat Crisana. El nu a dorit sa mentioneze cine sunt actionarii care au cerut marirea divi­dendului, precizand doar ca nu fac parte din grupul Banca Transilvania, cu care a avut un conflict puternic in ultimii ani. Cuzman considera ca dezechilibrele la nivel global nu s-au rezolvat inca, ceea ce va afecta si evolutia Bursei romanesti. „Piata va mai cadea si nu doar din cauza a ceea ce s-a in­tamplat in Japonia. Noi asteptam sa vedem cand se va echilibra cu adevarat”, spune seful SIF Banat Crisana. BVB a evitat pana acum valul de scaderi De la inceputul anului, Bursa de la Bucuresti ocupa locul al patrulea intr-un top al performantelor de pe 79 de piete, cu o crestere de 9,35% la nivelul indicelui BET. Castiguri mai bune au adus doar bursele din Bulgaria (19,84%), Grecia (13,94%) si Serbia (11,18%). Pietele dezvoltate, precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania sau Franta, sunt toate pe minus in acest an. Analistii firmei de investitii Bespoke Investment Group noteaza ca pietele de actiuni au fost lovite puternic, incepand din 18 februarie, cand Bursa americana a atins varful pe ac­tualul trend de crestere. Media variatiilor de la inceputul anului ale celor 79 de piete analizate a devenit negativa (-2,2%), in timp ce media performantelor dupa 18 februarie este chiar mai slaba, respectiv minus 4,38%. Japonia a scazut cel mai mult in ultima luna, din cauza evenimentelor dramatice care au afectat aceasta tara, Bursa de la Tokyo avand un declin de peste 16%. Germania si Franta se afla pe locurile 2 si 3, cu declinuri de 12,29% si, respectiv, 11,08%. Bursa de la Bucuresti a reusit totusi sa aiba una dintre cele mai bune performante si dupa 18 februarie, ocupand locul al saptelea in top, cu un plus de 1,6%.